Casa de Pensii, noi precizări despre ajutorul de 700 de lei. Ce trebuie să ştiţi

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Casa Naţională de Pensii Publice vine cu o informare legată de ajutorul de 700 de lei. 

Precizări referitoare la aplicarea dispozițiilor OUG 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, cu venituri mai mici de 2000 de lei:

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei.

Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri:

- pensiile din sistemul public de pensii și din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022;

- venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;

- venituri din indemnizația socială pentru pensionari;

- venituri din salarii și asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

De reținut:

În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte;

Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni din luna iulie 2022;

La stabilirea plafonului de 2000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie;

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate;

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat;

Ajutorul financiar nu intră în calculul contribuției bănești individuale în vederea obținerii unui bilet de tratament balnear și nu este supus executării silite.

 

Citeşte şi: Budăi, explicații despre cum vor primi pensionarii cei 700 de lei

 

Marius Budăi a explicat că în din martie și până în luna iunie inclusiv se desfășoară un program de sprijin alimentar prin care s-a distribuit hrană pentru 1,2 milioane de persoane.

Despre tichetele de 250 de lei, ministrul Muncii a spus că: ”Noi suntem acum într-o dinamică. Este prima tură când se vor încărca aceste carduri. Suntem într-o dinamică care se desfașoară în trei, patru pași. Primul pas ar fi confecționarea cardurilor respective. Al doilea pas,  inscripționarea lor cu datele cu caracter personal. Urmează și va începe imediat livrarea către populație, prin Poșta Română, a acestor carduri după care, pe măsură ce cardurile ajung la cetățeni și avem confirmarea de primire.

Marius Budăi a mai spus că ”am luat decizia că dacă în interiorul lunii iunie nu vor fi livrate toate cardurile și vor rămâne cetățenii care vor primi cardurile acasă pe 1 iulie pe 2 iulie pe 3 iulie, facem precizarea că acest lucru nu înseamnă că suma aferentă lunii iunie va fi pierdută. Dimpotrivă, în momentul în care vom avea confirmarea că aceste carduri sunt primite facem și alimentarea lor.

Despre renegocierea și modificare PNRR la capitolul pensii, ministrul Muncii a spus că: ”Vreau să vă spun că nicio țară din Uniunea Europeană nu are un asemenea plafon, această  obligativitate a respectării unui plafon. Nu există nicio țară din Uniunea Europeană. Numai la noi în România s-au gândit unii că cetățenii români trebuie să fie săraci pentru 50 de ani de acum încolo, până în 2070. Noi nu acceptăm așa ceva. Suntem extrem de determinați să îndeplinim tot ceea ce scriem PNRR dar pe anumite lucruri, considerăm și am exprimat clar poziția către Comisia Europeană, că trebuie flexibilizat. Nu ne dorim să introducem alte reforme, să scoatem alte reforme să facem negociere.  Vreau să vă spun că inclusiv acum la Ministerul Muncii sunt cu câteva organizații de pensionari din țară și de asemenea și cu domnul Costin Dumitru reprezentantul BNS. Pentru că eu am invitat toate sindicatele toate organizațiile organizațiile nonguvernamentale,  societatea civilă și patronatele care vor să fie parteneri în această reformă impusă în PNRR și să ne fie parteneri”.

La întrebarea dacă Guvernul s-a asigurat că există banii pentru vouchere, ministrul a spus că: ”Nu am fi scris, nu am fi avut voie din punct de vedere legal sa scriem o ordonanță de urgență fără acoperire”

Ministrul Muncii a continuat abordând tema celor 700 de lei care ar urma să se acorde pensionarilor și a precizat că: ”Știți foarte bine că s-a anunțat că vom da 700 de lei pentru seniorii României care au venituri până la 2.000 de lei în luna iulie. Ordonanța de urgență a ieșit din avizare interministerială ieri. Aseară am avut ședințe de Guvern premergătoare. Mâine în ședința de Guvern voi propune întregului Guvern și premierului aprobarea acestei ordonanțe astfel încât să intrăm în linie dreaptă și cu acest aspect, și în luna iulie, odată cu venirea pensiilor, odată cu încasarea pensiilor, așa cum încasează fiecare pensionar, cei îndreptățiți de lege să primească sprijinul vor primi și suma înscrisă pe cuponul de pensie separat”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Ghișeu
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...

Gaze naturale

România a importat cu 72% mai mult gaz în 2025

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a...

Cariera Tismana

20 de hectare de pădure s-au surpat la mina Tismana

Deputatul Radu Miruţă (USR) anunţă că o alunecare de...

Bursa de Valori București
Pilonul III de pensii
Anker PowerCore 10000
Donald Trump la summitul G7 din 2028

pixel