Casa de Pensii își înființează o școală. Cine se poate înscrie

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Reguli pentru notarea elevilor în timpul orelor ținute online
Reguli pentru notarea elevilor în timpul orelor ținute online
Casa Națională de Pensii va înființa Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională care se va afla în subordinea sa cât și a caselor teritoriale, prin aceste centre dorindu-se școlarizarea și pregătirea profesională, în toate domeniile, pentru angajații de la stat sau cei din privat.

De unde a plecat ideea

La ora actuală, legea prevede ca angajații de la stat să urmeze periodic diverse cursuri de specializare însă acestea deobicei sunt susținute de firme private iar acestea au costuri destul de mari.

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii susțin, în nota de fundamentare a proiectului legislativ, că zeci de angajați au nevoie, anual de aceste cursuri, astfel că ar fi mai economic ca acestea să fie organizate chiar în cadrul Centrului Național și Pregătire Profesională (CNPP), prin preluarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

Citește și: PENSII. Calculează singur când te poţi pensiona şi cât o să încasezi

CNPP va avea următoarele atribuții:

  • organizarea şi desfășurarea cursurilor de pregătire profesională pentru angajații CNPP și cei din unitățile subordonate;

  • organizarea şi desfășurarea cursurilor de pregătire profesională a personalului din sectorul administrației publice dar și din cel privat;

  • organizarea şi desfășurarea unor cursuri de formare a specialiștilor în domeniul asigurărilor sociale, a experților extrajudiciari;

  • stabilirea de relații de colaborare cu instituții de formare în domeniul asigurărilor sociale cu instituții similare din alte țări, cu organizații internaționale implicate în pregătirea şi perfecționarea profesională în domeniul asigurărilor sociale;

  • eliberarea de certificate de absolvire pentru persoanele care au urmat programe şi cursuri de formare profesională organizate de Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională;

  • editarea, tipărirea şi comercializarea de publicații de specialitate, potrivit domeniului său de activitate;

  • organizarea şi întreţinerea unei baze de date, precum şi a unui centru de documentare;

  • organizarea de manifestări științifice – mese rotunde, colocvii, ateliere, simpozioane, schimburi de experiență şi de informare documentară cu instituții, persoane juridice sau fizice atât din țară, cât şi din străinătate – în domeniile sale de competenţă.

De unde vor proveni banii

Finanțarea cheltuielilor şi de capital ale CNPP ar urma să se asigure din bugetul asigurărilor sociale de stat și din fonduri proprii.

Veniturile proprii ale CNPP pot provein din tarifele încasate pentru activitățile prestate, respectiv:

  • elaborarea, producerea și difuzarea de materiale documentare, suport curs, pliante, broșuri, producții audio-video, afișe, reviste, bannere;

  • organizarea de evenimente interne și/sau internaționale sub formă de work-shop-uri, simpozioane, mese rotunde;

  • închiriere săli, proiecte;

  • orice altă activitate care contribuie la realizarea obiectivelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Charlie Kirk
Donald Trump și regele Charles / Foto: Biroul de presă a premierului Marii Britanii

Trump la Londra, fermecat de coroana britanică

Donald Trump a revenit în Marea Britanie pentru o vizită...

Alexandru Nazare
Securitate cibernetică / Foto: Freepik
Stelian Bujduveanu
Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik

S-a prelungit termenul de înscriere în REGES-ONLINE

La propunerea Ministerului Muncii, Familiei,...

Rabla 2023. Foto: Pexels.com
Wall Street. Foto: Freepik.com

Cu cât a crescut preţul locuinţelor din Bucureşti

Prețurile locuințelor din Capitală, plus 14% față de...

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Teambuilding. Freepik.com
O femeie își alimentează mașina electrică / Foto: Freepik
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: Pexels.com
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

pixel