Câștigătorul la categoria I la extragerea Loto 6/49 din 2 iunie și-a ridicat luni premiul de 1,7 milioane de euro. Este vorba de un jucător din județul Buzău. Potrivit Loteriei Române, luni s-a prezentat la sediul central al instituției câștigătorul premiului de categoria I în valoare de 8.496.320 de lei (peste 1,71 milioane de euro), obținut la tragerea din 2 iunie.
Posesorul biletului este din comuna Gura Teghii, județul Buzău, are peste 50 de ani și spune că joacă la toate jocurile loto de mai mult de 30 de ani, intotdeauna doar variante simple.
Numerele care i-au purtat noroc nu au nicio semnificație personală, fiind alese la întâmplare. El a fost convins că într-o bună zi va câștiga premiul cel mare și își dorește sa joace în continuare, transmite Mediafax.
Un algerian care a câştigat 250.000 de euro la un bilet răzuibil de 5 euro în Belgia are dificultăţi în a-şi revendica premiul din cauza statutului său de cetăţean fără acte. Premiul este prea mare pentru a fi plătit în numerar, iar bărbatul nu are actele necesare pentru a-şi deschide un cont bancar.
Un prieten care a încercat să revendice banii pentru el a fost reţinut pentru scurt timp, fiind suspectat de furt.
Câştigătorul spune că vrea să folosească banii pentru a-şi construi o viaţă în Belgia, potrivit BBC.
„Când voi primi banii, îmi voi cumpăra o locuinţă în Bruxelles. Şi poate o maşină", a declarat bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, pentru ziarul belgian Het Laatste Nieuws.
Mai întâi, însă, trebuie să găsească o modalitate de a revendica banii.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani nu are acte de identitate valabile şi nici un loc de trai permanent, potrivit postului de televiziune belgian VRT.
Pentru că nu poate deschide un cont bancar, compania de loterie nu va face plata, a declarat avocatul bărbatului, Alexander Verstraete.
„Căutăm acele documente care pot dovedi identitatea sa. El va trebui să îşi contacteze familia din Algeria", a declarat avocatul.
Avocatul a spus, de asemenea, că autorităţile au promis că nu îl vor expulza pe bărbat până când acesta nu va primi premiul.
Câştigătorul a părăsit Algeria în urmă cu patru luni, călătorind cu barca spre Spania, potrivit presei belgiene. De acolo, a mers pe jos prin Spania şi Franţa înainte de a ajunge în Belgia.
El a vrut să călătorească mai departe în Regatul Unit, dar acum spune că preferă să rămână în Belgia şi speră să îşi întemeieze o familie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul înăsprește sancțiunile...
Leul s-a depreciat ușor luni,...
Inteligența artificială pregătește cea mai mare...
Guvernul a aprobat un nou model...
PPC accelerează planurile de...
Începând cu 2 septembrie 2025,...
Inflația a accelerat puternic...
După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...
Banca Națională a României a...
Bursa de Valori București (BVB)...
Uniunea Europeană a efectuat...
BNR modifică regulile...
Veste bună pentru angajați: în august 2025, sărbătoarea...
Economistul Mark Zandi avertizează că economia SUA se...
Camera Consultanților Fiscali a...
România ar putea fi noul...
Când și cum poate ANAF verifica...
Reducerea valorii voucherelor...
Măsurile privind reforma...
Ministerul Finanțelor a...
Şeful Mercedes-Benz îşi...
Leul a înregistrat o evoluție...
Prim-ministrul Ilie Bolojan, consultări cu federațiile...
Preşedintele SUA spune că Rusia...