Cât costă abdicarea lui Harry și Meghan. Ce datorii și venituri au

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Au emis un avertisment legal contra paparazzilor
Au emis un avertisment legal contra paparazzilor
Abdicarea prințului Harry este la fel de gravă precum cea a regelui Eduard al VII-lea, care și acesta s-a îndrăgostit tot de o americancă divorțată în anul 1936.

Odată cu retragerea de la obligațiile pe care cei doi le aveau li s-au retras și veniturile pe care ducii de Sussex le primeau din partea casei regale.

Mai mult decât atât, Harry, care s-a mândreit cu cei 10 ani petrecuți ca militar în Afganistan, rămâne fără grade.

Acesta nu va mai fi “Captain General of the Royal Marines, Honorary Air Commandant Royal Air Force Honington and Commodore-in-Chief of Small Ships and Diving.”

Așadar, începând cu primăvara trecută, cei doi au libertatea la care au visat, însă aceasta vine cu niște costuri foarte mari.

Cei doi nu vor mai primesc fonduri publice, de fapt, datorează acum chiar o mică avere către statul britanic.

Cei doi trebuie să achite datoria acumulată cu redecorarea vilei Frogmore care se află în apropierea pe terenul Castelului Windsor.

Vila cu 10 dormitoare a fost redecorată și reamenajată, lucrare care a costat contribuabilii britanici 3,2 milioane de dolari, bani pe care acum cei doi vor trebui să-i dea înapoi.

Costurile lunare pentru Frogmore Cottage se ridică la 10.000 de dolari, scrie Times.

Cu alte cuvinte, Harry și Meghan, ca și Edward și Wallis Sampsn în 1936, sunt excluși din cercul restrâns al casei regale cu totul și devin cetățeni obișnuiți, îngropați în datorii.

Cuplu va fi totuși în continuare invitat la diverse recepții ale casei regale.

La aceste evenimente, Meghan, care nu va mai avea niciun titlul nobiliar, nu va avea voie să poarte nicio tiara, în cazul în care va decide să participe.

O oarecare ușurare vine din partea prințului Charles care va continua să le asigure o anumită sumă de bani.

De fapt cei doi nu pot fi numiți pauperi. Amândoi sunt milionari, fiecare pe partea lui.

Prințul Harry și Meghan nu au custodia copilului lor. Ce ar putea Charles să facă

Harry are o avere de 25 de milioane de dolari, mare parte din acesata venind de la mama sa.

Meghan a încasat câte 40.000 de dolari pe fiecare episod al serialului Suits și se spune că ar avea la rândul ei o avere de 5 milioane de dolari.

Se pare că cei doi încă vor să trăiască în luxul pe care îl aveau atâta timp cât erau sub aripa ocrotitoare a casei regale britanice.

Una dintre, poate, cele mai dureroase înțelegeri pe care cei doi le au cu Casa Regală este că sunt limitați în a-și mări averea.

Cei doi nu vor avea voie să devină imaginea niciunui produs al marilor companii, în urma căreia să încaseze bani.
Cei doi vor avea voie însă să continue activitatea lor de binefacere.

Cei doi vor beneficia în continuare de suport în ceea ce privește siguranța însă nu au fost definitivați toți termenii ecestei înțelegeri.

O altă obligație a cuplulului este că, în ciuda faptului că nu vor mai face parte din familia regală sunt obligați în continuare să promoveze valorile reginei Elisabeta a II-a.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel