ANAF se uită la vânzările second hand. Când plătești taxe și când nu
Vânzarea bunurilor personale...
Regiunea vecină Aragon a propus de asemenea un posibil amplasament pentru uzină.
Recent, premierul Pedro Sanchez anunţa că Spania va investi 4,3 miliarde de euro pentru a demara producţia de baterii şi vehicule electrice, folosind fondurile europene de redresare. Planul autorităţilor de la Madrid, care urmează să atragă şi investiţii private, va include întregul lanţ de producţie, de la extragerea litiului la asamblarea celulelor de baterii şi fabricarea vehiculelor electrice, a explicat Sanchez. Cu noul program de investiţii, Sanchez se aşteaptă ca până în 2030 contribuţia la PIB a sectorului auto să ajungă la 15%, de la aproximativ 10% în prezent.
Mai multe regiuni din Spania sunt interesate să atragă investiţii în domeniul producţiei de baterii pentru vehicule electrice.
Un purtător de cuvânt al Volkswagen a precizat că selectarea locului în care va fi construită uzina este în prezent în derulare şi nu a fost finalizată, iar "cerinţele tehnologice, logistice şi economice pentru amplasarea fabricii de baterii sunt extrem de ridicate".
După Germania, Spania este al doilea mare producător auto din Europa, şi locul opt pe plan mondial. Principala fabrică auto a SEAT este în apropierea capitalei regiunii Catalonia, Barcelona. Aici ar urma să fie produse vehicule electric din 2025.
De asemenea, lângă Barcelona sunt şi fabricile Nissan, care ar urma să se închidă în decembrie, în timp ce Stellantis are operaţiuni de producţie în Aragon.
Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu şi în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu.
În iulie, grupul german anunţa că "depune toate eforturile" pentru a construi în Spania o fabrică de baterii dar finalizarea planului depinde de sprijinul Guvernului de la Madrid şi de accesul la fondurile publice.
Citește și Auto. Un sfert din JOBURI ar putea să DISPARĂ din cauza mașinilor electrice
Guvernul catalan a oferit SEAT un mare teren public în jurul oraşului Lleida, şi un teren pe costă, lângă oraşul Tarragona. Ambele au o bună infrastructură rutieră şi feroviară, fiind mai ieftine decât terenurile private, susţin sursele. Acestea adaugă că în Aragon firmei SEAT i s-a oferit un teren în zona Huesca.
Potenţialele amplasamente vor fi pe rutele de transport care leagă fabrica SEAT din Barcelona de uzina VW din regiunea Navarra. Reprezentanţii SEAT nu au dorit să comenteze.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...