Câte tone de roşii mai produce România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministrul Agriculturii a venit cu cifre oficiale în Parlament, acolo unde se dezbate o moţiune simplă la adresa sa.

Producţia de roşii a crescut constant de când se aplică programul Tomata, aceasta ajungând în 2022 la 760.000 tone, consumul fiind de 862.000 tone, conform datelor prezentate marţi, în Parlament, de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva sa.

"Producţia de roşii a crescut constant din anul 2017, de când se aplică programul Tomata, producţia internă crescând de la 622.000 tone în 2016 la 753.000 de tone 2021 şi 760.000 tone în anul 2022, faţă de un consum uman de 862.000 tone. Se importă roşii în extrasezon, în perioada de iarnă. Faţă de anul 2017, producţia internă de roşii a crescut cu 20,1%, consumul uman de roşii a crescut cu 14%, iar consumul pe locuitor a crescut de la 38,1 kg pe locuitor la 45,1, deci cu 18%. Programul a condus şi conduce la creşterea producţiei şi a cererii interne, pentru că suntem deficitari în perioada noiembrie-mai, pentru că nu avem producţie internă din cauza condiţiilor climatice şi a creşterii accelerate a preţului la combustibil", a explicat Petre Daea.

El a adăugat că numărul solicitanţilor în cadrul programului s-a majorat de la 8.000 în 2017 la peste 22.500 în acest an, din care peste 7.300 solicitanţi sunt tineri, cu vârsta sub 40 de ani.

"Aceasta datorită modului serios şi responsabil de elaborare a actelor normative la timp. Subliniez faptul că actul normativ care instituie această formă de sprijin pentru 2023 a fost realizat în decembrie 2022, practic înainte de începerea activităţii în legumicultură, producătorii fiind informaţi din timp privind sprijinul acordat. În anul 2020, actul normativ a fost publicat la 1 aprilie, când tomatele erau plantate şi înflorite, iar în anul 2021, în luna iunie, când practic tomatele erau pe masa consumatorilor", a punctat ministrul.

Pe de altă parte, Petre Daea a menţionat că fermierii din sectorul agricol trebuie să deţină o suprafaţă minimă de un hectar pentru a primi plăţile directe, cu excepţia sprijinului cuplat, unde suprafaţa parcelei este de 0,03 hectare.

"Conform articolului 14 din regulamentul CE 2115, statele membre pot stabili o suprafaţă minimă eligibilă pentru acordarea plăţilor directe. România ales pentru toate intervenţiile ca suprafaţă eligibilă să fie de un hectar. În acest context, şi fermierii din sectorul legumicol trebuie să deţină o suprafaţă minimă de un hectar, excepţie fiind pentru sprijinul cuplat, unde suprafaţa parcelei este de 0,03 hectare. MADR a elaborat un ordin de ministru cu precizări care să-i ajute pe fermieri în aplicarea sprijinului", a afirmat şeful de la Agricultură.

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei, votul urmând să fie dat în şedinţa de miercuri.

În 12 aprilie, 56 de deputaţi de la USR şi partidul Forţa Dreptei au depus în plen moţiunea simplă intitulată "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească".

Semnatarii moţiunii cer demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, "pentru ca agricultura să devină punctul forte al României".

În textul moţiunii, semnatarii fac referire şi la programul guvernamental "Tomata", menţionând că "este bun doar pe hârtie", fiind doar "o nouă hoţie".

Semnatarii moţiunii fac referire şi la programul guvernamental "Tomata", despre care spun că "este bun doar pe hârtie".

"Programul guvernamental Tomata este bun doar pe hârtie. În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a tomatelor produse în Turcia. Dacă ne uităm şi la etichetele de pe celelalte fructe şi legume, realizăm că supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale. Deşi prin programul Tomata guvernul dă subvenţii din anul 2017 - de pe vremea lui Dragnea - în 2022, România a importat roşii din Turcia în valoare de 65 de milioane de euro. Aşadar, putem spune că 'Tomata de Turcia' este marca ministrului Daea. Tomata de guvern nu este decât o nouă hoţie. Din banii de la Guvern au răsărit mai multe dosare penale decât sere cu roşii. Vă cerem, domnule ministru Daea, să ne prezentaţi astăzi rezultatele programului guvernamental Tomata, de la începutul acestuia şi până în prezent. Vrem să aflăm dacă jaful din banii publici alocaţi pentru investiţii a continuat şi în mandatul dumneavoastră şi al domnului Chesnoiu", arată textul moţiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Consiliul Concurenței
FOTO: Freepik@WangXiNa
FOTO: Freepik@thanachat

UE finanțează masiv biogazul, dar fără reguli stricte

Uniunea Europeană a alocat peste 37 de miliarde de euro...

Bill Gates

Bill Gates, avertisment pentru omenire

Bill Gates, omul care ani la rând a vorbit despre un...

FOTO: Freepik@tikko33
Loteria Romana
Petrotel Lukoil
FOTO: Freepik
Windows 11
Ajutor încălzire locuinţă 2021. Aceste persoane NU pot BENEFICIA de sprijinul oferit de stat
Bursa de Valori București
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Facturi. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Amenzile pot fi plătite acum printr-un cont unic național

Guvernul digitalizează plata amenzilor. Un cont unic...

pamanturi rare - FOTO: Freepik@VecMes
ANAF
ionut mosteanu - FOTO: Agerpres
Taxa auto se restituie
SPV, e-Factura, e-Transport, e-TVA / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Rob Jetten
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Ministerul Finanțelor
Aur / FOTO: Unsplash
Frunze de tutun puse la uscat / Foto: Freepik
Contor electric / Foto: Arhivă

România, din nou în topul scumpirilor la energie din Europa

Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...


pixel