CCIR, alături de Aeroclubul României la AEROEXPOFEST 2023 

Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Aeroclubul României organizează în data de 27 mai a.c. AEROEXPOFEST, cea mai prestigioasă expoziție de aviație generală din România, eveniment care reunește producătorii şi proprietarii privaţi de aeronave din România şi alte ţări europene şi producătorii de piese, componente şi produse din domeniu. AeroExpoFest se va desfășura la Aerodromul Clinceni – Aeroclubul teritorial Aurel Vlaicu, începând cu ora 09.00.

 „CCIR rămâne intens preocupată de promovarea industriilor cu valoare adăugată ridicată, mai ales dacă ținem cont de dedicitul balanței comerciale a României, care, de mai mulți ani, este pe o pantă ascendentă. Astfel, devine foarte importat pentru mediul de afaceri din România să acceseze piețele internaționale cu produse şi tehnologii de vârf, una dintre acestea fiind cea a industriei aeronautice şi aerospațiale, domeniu de tradiție în România şi care, în ultima perioadă, a cunoscut o dezvoltare remarcabilă.

CCIR a reușit să atragă parteneri instituționali care au contribuit la conturarea cerinței de piață pentru produsele acestei industrii din ce in ce mai sofisticate. Unul dintre aceștia este de mulți ani, Aeroclubul României, instituție de prestigiu, cu o istorie de peste 100 de ani, care pregătește piloți civili şi piloți sportivi de performanță, atrăgând astfel constant interesul producătorilor de aeronave. Vom continua efortul nostru comun, pasul următor fiind atragerea, în România, a unor fonduri de investiții străine, în proiecte ambițioase din acest domeniu care să constituie o soluție alternativă la importurile de produse specifice acestei industrii”, a declarat secretarul general al CCIR, Ovidiu Ioan Silaghi, la brieffing-ul comun organizat cu organizatorii expoziției .

„Suntem angrenați, relativ recent, în activități cu caracter expozițional, un domeniu mai mult specific activităților CCIR, dar care ne ajută mult în consolidarea comunicării dintre actorii importanți din cadrul aviației generale din România. Am beneficiat de parteneriatul cu CCIR atât la ediția din acest an a AEROEXPOFEST, cât şi la cele patru ediții anterioare. Apropierea Aeroclubului României de mediul de afaceri este benefică, întrucât vizăm dezvoltarea unor parteneriate puternice în beneficiul activității aviației generale din România.

Suntem încurajați, la ediţia din acest an a AEROEXPOFEST, de locul evenimentului, aerodromul Clinceni, pe care Aeroclubului României l-a transformat, printr-un efort notabil, într-un obiectiv modern şi multifuncțional pentru aviația generală. Vă așteptăm sâmbătă, 27 mai, la acest eveniment cu intrare liberă, pentru a vă bucura de atmosfera de aerodrom, de aeronavele expuse şi de demonstrațiile aeriene care vor avea loc”, a declarat directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel