Ce faci dacă ți-a fost ANULAT zborul? "Calvarul recuperării sumelor" Cât de mult contează un bilet de 50 de euro

Autor: Giorgiana Croitoru
Data publicării:
Foto: Pexels
Foto: Pexels
Ramona Colea, CEO Flight Claim, a vorbit la DC NEWS despre cazurile în care pasagerii se trezesc pe nepusă masă cu un zbor anulat, incident care le afectează nu doar vacanța sau deplasarea în interes de serviciu, dar și portofelele, asta pentru că banii nu sunt ușor de recuperat.

"Pasagerul află că zborul este anulat. Ce să facă? Va suna la compania aeriană. Se trezește că sunatul la compania aeriană e un număr cu supra-taxă, dar o să sune. Stă vreo 20 de minute, timp în care el înmulțește peste un euro cu numărul de minute pe care le-a stat în apel. La un moment dat renunță, intră pe site, încearcă să îşi găsească un alt zbor. Surprinzător, își dă seama că există un alt zbor cu aceeași companie, astfel că ei cumpără  un alt zbor cu aceeași companie din cauza căreia se află în această situație. Avem pasageri care ne-au spus: Am cumpărat astăzi un bilet, zborul a fost anulat, ne-am cumpărat alt bilet cu aceeași companie și l-au anulat și pe ăla. Și la un moment dat renunță, încep să își ia taxiuri, se adună câte 3-4, nu mai au bani pentru a continua drumul.

Calvarul recuperării banilor

Este o întreagă experiență, după care urmează calvarul recuperării sumelor. Unii vin și spun: Și dacă nu i-aș primi eu banii ăia, dar nu vreau să rămână sumele astea la companiile aeriene. Deci sunt atât de supărați. Uneori îi mai întrebăm, pentru că nu întotdeauna sunt sume foarte mari și îi întrebăm de ce vor să facă o cerere de despăgubire pentru suma aceasta. Și ei ne spun că pentru felul cum au fost tratați. (...) Sunt oameni care cumpără un zbor dus-întors pentru întreaga familie, după cum companiile low-cost nu zboară doar din punctul A în punctul B. Oamenii se duc și își iau zbor de aici până în Italia, stau 2-3 zile, își mai iau cu aceeași companie din Italia către nu știu unde... Ori odată ce a fost zborul de aici anulat, lor toată vacanța le-a fost anulată și au pierdut foarte mult. Sumele care se adună de la low-cost în situații de genul ăsta sunt foarte mari, o să aveți surprize.

Cât de mult contează un bilet de 50 de euro

Sunt, într-adevăr, și situații în care un pasager are un zbor de 50 de euro, dar noi am învățat un lucru să știți. 50 de euro pentru cineva poate să fie la fel de mult cât o sumă foarte mare pentru altcineva care câștigă foarte mult. Şi mai e un lucru- Când vedem cât de greu acceptă companiile să dea înapoi acei 50 de euro. Atunci avem imaginea clară a cât de mult sumele astea mici contează. De ce? Pentru că sunt foarte multe.", a declarat Ramona Colea, CEO Flight Claim, la DC NEWS.

Vezi mai multe AICI

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...


pixel