Ce le-a promis Vladimir Putin rușilor pentru 2019

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a promis miercuri ruşilor, în timpul discursului său anual susţinut în faţa Adunării Federale (Parlamentul), o ameliorare a situaţiei lor "începând cu acest an", informează AFP şi agenţiile de presă ruse.

"Nu trebuie să aşteptăm, ci să îmbunătăţim situaţia începând de acum (...) Din acest an (ruşii) trebuie să simtă o ameliorare", a declarat Putin în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului, anunţând măsuri de susţinere pentru familii, în scopul creşterii natalităţii şi pensiilor, al îmbunătăţirii calităţii şi accesibilităţii serviciilor medicale şi alte ajutoare sociale.

"Sărăcia îi apasă efectiv pe oameni (...), 19 milioane de persoane trăiesc astăzi sub pragul de sărăcie. Este prea mult", a spus Putin, afirmând că este necesar să se pună în funcţiune un "contract social" pentru populaţia aflată în nevoie. "În următorii cinci ani, circa nouă milioane de persoane vor beneficia de un asemenea sprijin", a precizat el.

Citește și: Vladimir Putin are Zid. Lung de 60 kilometri. Unde se află

"Mai mulţi copii, mai puţine impozite", a mai declarat preşedintele rus, pe fondul unei scăderi a veniturilor reale ale populaţiei ruse în ultimii cinci ani şi a creşterii TVA de la 1 ianuarie.

Potrivit TASS, discursul din acest an lui Vladimir Putin se axează pe probleme de dezvoltare internă a Rusiei.

Acesta este primul discurs al preşedintelui rus Putin susţinut în faţa deputaţilor şi senatorilor după realegerea lui, în martie 2018, cu 76% din voturi, pentru un al patrulea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse care se va încheia în 2024 şi care, conform Constituţiei, ar trebui să fie ultimul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness

pixel