Ce prime acordă angajatorii în 2019

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Unul din trei (32%) locuitori ai Uniunii Europene nu putea face faţă în 2019 unor cheltuielii financiare neaşteptate
Unul din trei (32%) locuitori ai Uniunii Europene nu putea face faţă în 2019 unor cheltuielii financiare neaşteptate
Șapte din zece angajatori nu majorează deloc primele de Crăciun în acest an. Cele mai multe companii acordă maximum 500 de lei.

Doar doi din zece angajatori vor acorda salariaților beneficii de Crăciun (prime, tichete, cadouri etc.) mai mari decât cele de anul trecut. Cei mai mulți, respectiv șapte din zece, nu vor majora deloc valoarea beneficiilor, în timp ce la una din zece companii salariații vor primi chiar mai puțin decât în 2018, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.

Astfel, aproape trei din zece angajatori vor oferi beneficii de Crăciun de cel mult 150 de lei per angajat, iar la unul din zece valoarea beneficiilor ajunge până la 300 de lei. Prime de sărbători cuprinse între 300 și 500 de lei vor acorda aproape două din zece companii și tot atâtea susțin că își recompensează echipa în această perioadă cu beneficii a căror valoare este peste 500 de lei. Doar unul din zece angajatori afirmă că valoarea beneficiilor va depăși acest prag, iar ceilalți nu au putut preciza valoarea cumulată a tuturor beneficiilor acordate angajaților.

Mai puțin de jumătate (46,6%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului BestJobs vor oferi prime în bani, însă unii oferă la pachet și alte beneficii. De exemplu, 27,4% vor acorda tichete cadou salariaților cu ocazia Crăciunului, iar 16% aleg să-și răsplătească echipa pentru munca depusă tot anul cu produse de sezon, în timp ce 17,8% se gândesc și la cei mici și le oferă cadouri inclusiv copiilor angajaților. De asemenea, 45% dintre respondenți au afirmat că vor organiza o petrecere pentru toți membrii echipei. Zile libere suplimentare cu ocazia sărbătorilor de iarnă ca beneficiu pentru salariați vor acorda 8% dintre companii.

Lia Olguța Vasilescu: Explic pentru habarniști

Pe de altă parte, 27,4% dintre angajatorii chestionați au afirmat că acordă beneficii de Crăciun tuturor angajaților, indiferent dacă firma e pe pierdere, în timp ce unii vor alege doar anumite departamente pe care să le recompenseze. Alți 26% dintre respondenți susțin că valoarea beneficiilor crește în linie cu profitabilitatea companiei. Ceea ce este valabil și invers, pentru că 12,3% dintre angajatori afirmă că nu acordă niciun fel de prime sau cadouri de Crăciun dacă firma nu este profitabilă sau oferă doar ceva simbolic.

Indiferent cât de generoși sunt angajatorii de Crăciun, atmosfera de sărbătoare se va resimți în multe dintre companii. În peste jumătate (52%) dintre companiile chestionate se organizează Secret Santa, iar în aproape una din două firme este împodobit un brad de Crăciun. Circa 8% dintre respondenți declară că vor organiza inclusiv ateliere tematice (decorațiuni, prăjituri etc.).

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie 2019, pe un eșantion de 235 companii mici, medii și mari din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel