CE propune scutirea de plata TVA a persoanelor și companiilor pentru anumite bunuri și servicii

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Comisia Europeană vrea eliminarea plății de TVA pentru anumite bunuri și servicii
Comisia Europeană vrea eliminarea plății de TVA pentru anumite bunuri și servicii
Comisia Europeană a propus, luni, scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) a bunurilor și serviciilor care, în perioadele de criză, sunt puse la dispoziția statelor membre și a cetățenilor de către Comisia Europeană, organismele și agențiile UE.

Propunerea a fost făcută pe baza experienței dobândite în timpul pandemiei de COVID-19. Printre altele, aceasta a arătat că TVA-ul perceput pentru anumite tranzacții ajunge să fie, în operațiunile de achiziții publice, un factor de cost care pune presiune pe bugetele limitate. Prin urmare, inițiativa de astăzi va eficientiza la maximum fondurile UE utilizate în interes public pentru a răspunde la situațiile de criză, cum ar fi dezastrele naturale și urgențele de sănătate publică. Ea va consolida totodată organismele de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de criză la nivelul UE, cum ar fi cele care intră sub incidența uniunii europene a sănătății și a mecanismului de protecție civilă al UE.

Odată puse în aplicare, noile măsuri vor permite Comisiei și altor agenții și organisme ale UE să importe și să achiziționeze bunuri și servicii scutite de TVA atunci când achizițiile respective urmează să fie distribuite în cadrul unei intervenții de urgență în UE. Destinatarii ar putea fi statele membre sau părți terțe, cum ar fi autoritățile sau instituțiile naționale (de exemplu, un spital, o autoritate națională de sănătate sau de intervenție în caz de dezastre). Bunurile și serviciile acoperite de scutirea propusă includ testele de diagnosticare și materialele de testare, precum și echipamentele de laborator; echipamentele personale de protecție (EIP), precum mănușile, aparatele pentru respirație artificială, măștile, halatele, produsele dezinfectante și echipamentele de dezinfectare; corturile, paturile de campanie, îmbrăcămintea și alimentele; echipamentele de căutare și salvare, sacii de nisip, vestele de salvare și bărcile gonflabile; antimicrobienii și antibioticele, antidoturile care asigură protecția în caz de amenințare cu arme chimice, tratamentele pentru leziuni cauzate de radiații, antitoxinele, comprimatele de iod; produsele derivate din sânge sau anticorpii; dispozitivele de măsurare a radiațiilor; dezvoltarea, producția și achiziționarea produselor necesare, activitățile de cercetare și inovare, constituirea de stocuri strategice de produse; licențele farmaceutice, unitățile de carantină, studiile clinice, dezinfectarea sediilor etc.

Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat: „Pandemia de COVID-19 ne-a învățat că aceste tipuri de crize sunt multidimensionale și că au un impact major asupra societăților noastre. Este extrem de important ca răspunsul dat să fie rapid și eficient, iar noi trebuie să oferim cel mai bun răspuns în prezent pentru a ne pregăti pentru viitor. Propunerea de astăzi vine în sprijinul obiectivului Uniunii Europene de a reacționa la situațiile de criză și de urgență care apar în UE. Ea va asigura totodată că eforturile de ajutorare la nivelul UE menite să combată pandemia și să sprijine redresarea vor avea cel mai mare impact financiar posibil.”

Citește și: România va împrumuta 100 milioan euro. Pentru ce

Propunerea legislativă, care va modifica Directiva TVA, va fi transmisă Parlamentului European spre avizare și Consiliului spre adoptare.

Statele membre vor trebui să adopte și să publice, până la 30 aprilie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive. Statele membre trebuie să aplice dispozițiile respective de la 1 ianuarie 2021.

Uniunea Europeană a luat deja măsuri în domeniul fiscal și vamal pentru a sprijini lupta împotriva pandemiei de COVID-19 și redresarea în urma acesteia. În aprilie 2020, UE a convenit să scutească de taxe vamale și de TVA importurile de măști și de alte echipamente de protecție necesare pentru combaterea pandemiei. Această scutire rămâne în vigoare, planificându-se prelungirea sa. În decembrie 2020, statele membre ale UE au căzut de acord asupra unor măsuri noi propuse de Comisie pentru a permite o scutire temporară de TVA în cazul vaccinurilor și al kiturilor de testare vândute spitalelor, medicilor și persoanelor fizice, precum și în cazul serviciilor strâns legate de acestea. În temeiul directivei modificate, statele membre pot aplica fie cote reduse, fie cote zero, atât în cazul vaccinurilor, cât și al kiturilor de testare, dacă doresc acest lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu
Donald Trump
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...


pixel