Ce salariu are Vladimir Putin. Nu e cel mai mare din țară

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Liderul de la Kremlin, luat prin surprindere
Liderul de la Kremlin, luat prin surprindere
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost luat la întrebări miercuri în legătură cu salariul său de o locuitoare din Sankt Petersburg, oraşul său natal, într-un moment în care Rusia încearcă să-şi repună pe picioare economia afectată de sancțiunile internaționale. 

O femeie care afirmă că suferă de un handicap şi are un edem cerebral l-a interpelat pe liderul de la Kremlin la finalul unei ceremonii comemorative în fosta capitală de nord a Rusiei şi l-a întrebat, dacă este posibil, după părerea lui, să trăieşti în Rusia dintr-un venit lunar de 10.800 de ruble (în jur de 157 de euro).

"Cred că este foarte dificil", a afirmat Putin, al cărui salariu lunar depăşeşte 770.000 de ruble (11.215 euro), potrivit informaţiilor oficiale. Venitul minim vital, respectiv suma considerată indispensabilă de autorităţi, este în prezent de circa 11.300 de ruble (164 de euro) pentru Sankt Petersburg.

"Salariul dvs. atinge probabil 800.000 de ruble", a spus femeia, întrebându-l pe preşedinte despre nivelul chiriilor, cumpărăturile zilnice sau preţuri, insinuând practic că şeful statului este străin de problemele cu care se confruntă persoanele defavorizate.

Citește și Rușii nu mai pot fi păcăliți. Au înțeles planul ascuns al Kremlinului

"Preşedintele nu are salariul cel mai mare din ţară", a replicat Putin, înainte de a reaminti că pe viitor urmează să fie aplicate o serie de măsuri care vizează creşterea alocaţiilor sociale şi ameliorarea nivelului de viaţă al ruşilor. "Statul face tot ce este în măsură să facă", a dat asigurări preşedintele rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Punct de lucru / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik

pixel