Ce se întâmplă cu PFA-urile care și-au întrerupt activitatea din cauza Covid-19

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Se reia de la zero Programul IMM Invest
Se reia de la zero Programul IMM Invest
Persoanele fizice autorizate care şi-au întrerupt activitatea pe perioada stării de urgenţă vor beneficia de o indemnizaţie fixă la nivelul unui salariu minim brut, a declarat luni şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, care a precizat că marţi se va desfăşura o nouă şedinţă de lucru a Grupului creat la nivelul Guvernului în vederea găsirii de soluţii pentru celelalte categorii de persoane, angajaţi, companii, care în această perioadă sunt afectate de pandemia de coronavirus.

"Noi, prin ordonanţa de urgenţă pe care am adoptat-o (OUG 30/2020 - n.r.), am prevăzut, la categoria alţi profesionişti, plata unei indemnizaţii la nivelul unui salariu minim brut pe ţară pentru cei care în această perioadă îşi suspendă activitatea pe perioada stării de urgenţă şi ne-am gândit aici la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale", a afirmat Dancă, într-o intervenţie la Digi 24.

El a precizat că Guvernul a adoptat soluţii pentru cei deja afectaţi de dispoziţiile prevăzute prin Decretul care impune starea de urgenţă.

"Acum, trebuie să trecem la următorul nivel şi ne gândim la celelalte categorii de persoane, angajaţi, companii, care, în această perioadă, cu toţii, sunt afectaţi de această epidemie şi trebuie să venim cu soluţii în sprijinul lor. Sunt chestiuni care în momentul de faţă au rămas neclare sau, cel puţin, aşa reclamă unele categorii profesionale, cum este cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale, ce se întâmplă cu cei care care lucrează în cabinetele stomatologice, cei care lucrează în organizaţiile neguvernamentale, sunt doar câteva dintre categorii care, în momentul de faţă, reclamă că dispoziţiile adoptate în prezent nu sunt foarte clare şi nu reglementează situaţia lor. De aceea, mâine (marţi - n.r.) vom avea o şedinţă de lucru la nivelul Grupului pe care l-am constituit la nivelul Guvernului împreună cu Administraţia Prezidenţială şi cu partenerii sociali pentru a veni cu precizări cu privire la modul în care se aplică aceste măsuri pentru toate categoriile profesionale şi acolo unde nu există o acoperire în reglementarea actuală să venim cu noi dispoziţii legale", a afirmat Dancă.

Dancă a precizat că Guvernul ia în calcul măsuri distincte pentru cabinetele stomatologice, având în vedere că acestea au fost nevoite să-şi întrerupă activitatea ca urmare a aplicării măsurilor dispuse prin ordonanţă militară pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

El a precizat că se caută soluţii şi pentru companii mari, menţionând sectorul auto.

Se va suspenda utilizarea cardurilor de sănătate

"Ne-am adresat cu prioritate IMM-urilor, dar sunt companii mari, care, în momentul de faţă, resimt puternic efectele acestei crize economice provocată de pandemia de coronavirus şi sunt în consultări cu aceste industrii pentru a gândi scheme de sprijin la nivelul lor. E industria auto, este o industrie strategică pentru România şi vom căuta în perioada următoare soluţii de sprijin", a declarat Dancă.

Şeful Cancelariei premierului a menţionat, întrebat în acest sens, că alocarea bugetară estimată de Guvern privind şomajul tehnic este de "aproximativ 4 miliarde de lei, în condiţiile în care (...) ar putea să acopere necesarul pentru un număr de beneficiari de până la 1 milion de persoane".

"Suntem în discuţii cu Comisia Europeană ca o parte din acest efort bugetar să fie acoperit din fonduri europene şi vom continua să analizăm posibilitatea altor soluţii (...) Primul pachet de măsuri are un efort bugetar de peste 2% din PIB, în jur de 30 de miliarde de lei, însă prin efectul lor de multiplicare în economie impactul este de aproape 100 de miliarde de lei. Ne referim, pe de-o parte, la sumele alocate pentru aceste măsuri în mod direct, dar sunt şi angajamentele de plată ale statului pe care trebuie să le onorăm cu prioritate în perioada următoare, rambursarea de TVA de până la 9 miliarde de lei, concediile medicale în valoare de 1,7 miliarde de lei şi alte deconturi restante în contul statului (...) pe care facem eforturi să le onorăm în perioada următoare", a mai declarat Dancă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel