Ce se schimbă la pensiile anticipate odată cu noile reglementări de anului viitor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bani, lei / Foto: Agerpres
Bani, lei / Foto: Agerpres
Odată cu implementarea noii legi a pensiilor, în septembrie 2024 vor fi modificate și cele anticipate.

Este vorba despre pensiile anticipate fără penalizări. Conform noii legislații, acestea vor fi eliminate, rămânând în vigoare doar pensiile anticipate cu penalizări.

Până la 31 august 2024, pensia anticipată fără penalizări poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înaintea atingerii vârstei standard de pensionare, 65 ani în cazul bărbaților și 63 în cazul femeilor. Pentru a beneficia de această opțiune, este obligatoriu ca persoana în cauză să aibă un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 32 de ani și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Pe de altă parte, există și posibilitatea obținerii unei pensii anticipate cu penalizări, cu aceeași limită de cel mult cinci ani înainte de vârsta standard de pensionare. În acest caz, este suficient să se realizeze stagiul complet de cotizare, fără a mai fi necesară condiția suplimentară a unui stagiu cu opt ani mai mare. Această opțiune se aplică și în cazul românilor care depășesc stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Documentele necesare înscrierii la pensie anticipată, după caz, conform CNPP:

 

  • cerere pentru înscrierea la pensie anticipată (anexa nr. 6 la norme);
  • carnetul de muncă (original şi copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;
  • actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie;
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  • adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original (anexa nr. 15 la norme);
  • adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme)
  • procura specială pentru mandatar, original şi copie;
  • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original), cu excepția celor care, potrivit legii, au dreptul să cumuleze veniturile aferente acestei categorii de pensii cu alte venituri;
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel