Știrile dimineții. Cele mai importante informații la început de weekend
Grupaj de știri.
"Suntem încântaţi că Primăria Bucureşti a anunţat Durmazlar ca fiind câştigătorul licitaţiei pentru achiziţia a 100 de tramvaie. Subliniem angajamentul nostru de a furniza tramvaie care respectă standardele europene privind protecţia mediului, siguranţa pasagerilor şi specificaţiile tehnice", a afirmat Abdullah Bocan, directorul general al Durmaray, parte a Durmazlar Makina San ve Tic AŞ.
În ceea ce priveşte licitaţia organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, Durmazlar a respectat legislaţia românească privind achiziţiile publice şi cerinţele prevăzute în documentaţia caietului de sarcini.
Versiunea tramvaielor Panorama care vor fi livrate în cadrul acestui contract va avea un nivel scăzut de zgomot, instalaţie de supraveghere video, echipament pentru validarea cardurilor, fiind dotat cu echipamente de aer condiţionat concepute pentru a asigura atât aerul condiţionat, cât şi încălzirea pe timpul sezonului rece. De asemenea, vor beneficia de supraveghere video şi Wi-Fi şi sistem de comunicaţii online. Durata de viaţă a tramvaiului este de 30 de ani.
"Am depus deja 171 de documente tehnice şi financiare în faza de licitaţie şi, desigur, unele dintre ele conţin secret de proprietate intelectuală şi / sau companie. Pe baza prevederilor legale 217 alineatul 6. din legea 98/2016 privind achiziţiile publice, aceste documente sunt clasificate drept "confidenţiale" şi restricţionate ca acces la terţi. Spre deosebire de cele publicate, propunerea noastră este în conformitate cu specificaţiile şi toate documentele pe care le-am transmis au fost verificate de autorităţile competente pentru a verifica dacă acestea sunt adecvate. Cu o capacitate de producţie de 200 de tramvaie pe an şi o fabrică de peste 100.000 de metri pătraţi, avem capacitatea de a livra produsele în termenul specificat", se mai arată în comunicatul firmei turce.
Oficialii Durmazlar au mai arătat că organizaţia oferă utilaje la cele mai înalte standarde de calitate de peste 60 de ani, la nivel mondial.
"De fiecare dată, compania noastră respectă valorile conduitei în afaceri şi legislaţia din toate cele 120 de ţări în care produsele noastre sunt prezente. Credem cu tărie într-o piaţă competitivă şi ne respectăm concurenţii care alocă timp şi resurse inovării continue în beneficiul utilizatorilor finali, în cazul de faţă, cetăţenii Bucureştiului", au mai afirmat reprezentanţii companiei.
Durmazlar Holding a fost fondată la Bursa, al patrulea oraş ca mărime din Turcia, şi vinde maşini şi utilaje în peste 120 de ţări.
Durmaray, care face parte din grupul Durmazlar, a început cercetările pentru a produce tramvaie în anul 2009, primul tramvai fiind produs în 2013. Din acel moment, au fost livrate 106 tramvaie. Durmazlar a câştigat deja un contract de 40 de milioane de euro pentru livrarea a 24 de tramvaie pentru oraşul polonez Olsztyn şi 30 de tramvaie către Istanbul, valoare contractului depăşind 50 de milioane de euro.
La rândul său, Primăria Capitalei contrazice informaţiile potrivit cărora edilul general, Gabriela Firea, ar secretiza achiziţia publică a tramvaielor, menţionând că operatorul economic desemnat câştigător şi-a declarat oferta în integralitatea sa ca fiind confidenţială, la momentul depunerii.
"Reprezentanţii Astra au avut, în termenul legal, acces la informaţiile care nu vizau aspecte confidenţiale. Conform legislaţiei, sunt considerate confidenţiale acele informaţii declarate ca atare de operatorul economic participant la procedura de achiziţie. În cazul de faţă, operatorul economic desemnat câştigător şi-a declarat oferta în integralitatea sa ca fiind confidenţială la momentul depunerii ofertei - martie 2019. Astra Vagoane, la rândul ei, a declarat ca fiind confidenţială o parte a ofertei. Aşadar, nu Primăria Capitalei decide secretizarea sau declararea ca fiind confidenţială a documentaţiilor, ci fiecare operator în parte, în conformitate cu prevederile legii", se arată într-un comunicat al PMB, remis miercuri.
Potrivit aceleiaşi surse, restricţionarea accesului la datele confidenţiale din ofertele participanţilor la achiziţiile publice este prevăzută de lege, şi nu o decizie a primarului general. Primăria menţionează că procedura a respectat "întocmai paşii legali, fiind sub permanenta supraveghere a ANAP", iar fiecare etapă a fost validată de experţii acestei agenţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...