Cea mai fericită națiune, pe cale să devină nefumătoare

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Finlanda va deveni prima țară în care nimeni nu va mai fuma
Finlanda va deveni prima țară în care nimeni nu va mai fuma
Cel mai mare consumator de țigări pe cap de locuitor din anii 1920, Finlanda a reușit să reducă la jumătate numărul fumătorilor în ultimii douăzeci de ani. 

Vapingul este în scădere în rândul celor cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani ajungând la sub 1% printre elevii de liceu care foloseau țigările electronice.

Decizia Finlandei de a interzice aromele, cum ar fi căpșuni sau ceaiul de piersici, acum câțiva ani, pare să fi dat roade. Acum, țara este pe cale de a-și atinge obiectivul de a deveni una complet nefumătoare, până în 2030.

În 2030, guvernul finlandez se așteaptă ca mai puțin de 5% din populație să consume în mod regulat produse din tutun. Acum, aproximativ 16% dintre bărbații care au vârsta necesară pentru a munci,  fumează zilnic iar mai mult de jumătate dintre aceștia vor să renunțe, potrivit Institutului Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare.

Veste TRISTĂ pentru unii fumători! Ce se întâmplă din 20 mai

"Deși consumul de tutun în general este în scădere la nivel mondial, reducerea în Finlanda a fost una foarte accenutată", a declarat telefonic Hanna Ollila, specialist din cadrul autorității de sănătate. „Unul dintre cele mai eficiente moduri de a reduce fumatul a fost impozitarea. Impozitele pe tutun au fost majorate aproape în fiecare an începând cu 2009, ceea ce a dus la dublarea prețului mediu al țigărilor. ”

Finlanda a abordat, de asemenea, fumatul prin sistemul său de învățământ. Decizia sa din 2001 de a impune educația medicală obligatorie în programa școlară este „una unică pe plan internațional” și „a jucat un rol important în prevenirea copiilor de a se apuca de fumat”, a mai declarat spus Ollila. Alte măsuri includ interzicerea fumatului în spații precum locurile de muncă și restaurantele, licențele de vânzare cu amănuntul, interzicerea reclamelor și cât și a expunerii țigărilor în magazine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel