Bursa de Valori Bucureşti dă semne de revenire. Cifrele zilei
Bursa de la Bucureşti a închis...
”CEC Bank se transformă într-un jucător recunoscut pe piețele internaționale, aliniindu-se cu emitenții din aceeași categorie, în acord cu creșterea generală determinată de agenda actuală de transformare a Băncii. Prin această emisiune am atins mai multe repere: lichiditate prin volumul relevant, prima noastră tranșă ce beneficiază de rating și o bază diversificată și granulară de investitori internaționali. Suntem mândri să asistăm la apetitul crescut arătat de participanții la piață, pe care îl considerăm un simbol al încrederii și aprecierii pentru realizările Băncii din ultimii ani. Suntem, de asemenea, recunoscători partenerilor noștri care ne-au susținut pe parcursul acestei interesante călătorii, al carei punct terminus a fost această tranzacție de succes", a declarat Ionuț Lianu, Ofițer-șef Management Active și Pasive, CEC Bank.
CEC Bank a atins un reper important prin emiterea de Obligațiuni Senior Nepreferențiale eligibile în valoare de 300 milioane de euro printr-un plasament internațional de referință, cu un cupon de 5,625%. Această emisiune marchează prima tranșă ce beneficiază de rating al obligațiunilor din cadrul Programului EMTN al băncii, primind un rating BB de la Fitch Ratings, în concordanță cu ratingul IDR al Băncii. De la debutul său ca emitent în decembrie 2022, CEC Bank a accesat cu succes piețele financiare în fiecare an. Instrumentele emise sunt destinate să asigure conformitatea cu cerințele de reglementare MREL și să sprijine creșterea generală a Băncii, confirmând astfel CEC Bank drept emitent regulat pe piețele internaționale de obligațiuni senior. De peste două ori supra-subscrise față de anunțul inițial de 300 milioane de euro, ordinele au provenit în principal de la investitori internaționali. Cererea puternică indică faptul că, pentru investitorii din mediul internațional, Banca beneficiază de încredere și vizibilitate sporite, în acord cu strategia sa de expansiune.
”Emitentul a atras un interes puternic din partea unei baze largi de investitori internaționali, rezultând într-un registru de ordine care a ajuns în zona de vârf la peste 800 milioane de euro, cu un impuls impresionant de la început. Această tranzacție frumoasă pavează cu siguranță calea pentru alte tranzacții de succes pe piețele de capital și în viitor. Erste Group este onorat să facă parte din această poveste de succes în calitate de Co-Aranjor al Programului, precum și Joint Lead Manager”, a declarat Maxim Boersig, Head of FIG Origination, Debt Capital Markets, Erste Austria.
”ING a fost onorată să sprijine CEC Bank în calitate de Co-Aranjor privind documentația și Joint Lead Manager în această tranzacție publică de eurobond de tip MREL. Sprijinul puternic al investitorilor internaționali și supra-subscrierea sunt o mărturie a eforturilor echipei în ceea ce privește sincronizarea și marketingul. Prin plasarea acestei emisiuni de obligațiuni de tip Senior Nepreferențiale în valoare de 300 milioane de euro, cu maturitate de 5 ani și opțiune de răscumpărare exercitabilă după 4 ani (5NC4), al cărei preț s-a stabilit cu 37,5 puncte de bază sub nivelul inițial estimat, CEC Bank și-a întărit accesul la piețele publice de capital și și-a diversificat baza de finanțare", a declarat Théophile Despres, Vice-President, ING CEEMEA DCM.
”Într-un context volatil și în care vedem cum fundamentele macroeconomice se repozitionează cu pași rapizi, suntem onorați că am avut oportunitatea să asistăm CEC Bank, instituție de referință în istoria financiar-bancară a României, în atragerea unei sume impresionante la un preț avantajos, atât pentru investitori cât și pentru companie”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.
”În calitate de consultanți juridici ai CEC Bank încă de la prima lor emisiune, suntem mândri să le fim alături pe parcursul acestei călătorii remarcabile în cadrul piețelor internaționale de capital. Transmitem felicitări echipei dedicate și talentate a CEC Bank pentru această emisiune de obligațiuni de succes și mulțumim intermediarilor și consultanților acestora pentru colaborarea pentru această realizare semnificativă”, a declarat Loredana Chitu, Coordonatorul practicii de piețe de capital din cadrul Dentons București.
Obligațiunile denominate în euro au fost emise în cadrul Programului MTN actualizat al CEC Bank în valoare de 1,5 miliarde de euro, pe baza unui prospect aprobat de Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, în data de 18 noiembrie 2024.
Obligațiunile sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori din Luxemburg începând cu 28 noiembrie 2024 și urmează a fi admise la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori București. CEC Bank a mandatat Erste Group Bank A.G. și ING Bank N.V. ca Joint Lead Managers și Co-Aranjori ai emisiunii de obligațiuni, în timp ce BT Capital Partners a acționat ca și Co-Manager. Dentons a fost consultantul juridic al CEC Bank, în timp ce Intermediarii Principali Comuni au fost asistați de Clifford Chance, în fiecare caz prin birourile lor din București și Frankfurt.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 93,23 miliarde de lei, la sfârșitul semestrului I 2024.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN - unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Despre Grupul CEC Bank
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare și emiterea de garanții pe seama fondurilor publice, a surselor proprii și a oricăror alte surse pentru credite și alte instrumente de finanțare care pot fi obținute de persoane fizice și juridice - producători agricoli și procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producției agricole, stocarea / procesarea produselor agricole și realizarea obiectivelor de investiții în aceste domenii. FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR - https://fgcr.ro/.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursa de la Bucureşti a închis...
Creşterea economică în zona...
Marcel Boloş, ministrul...
Grecia crește taxele pentru închirierile pe termen...
Compania Airbus intră şi ea în valul concedierilor,...
Guvernul a adoptat, miercuri,...
Banca Națională a României a...
OPEC+ pregătește noi măsuri pentru a stabiliza piața...
Vaticanul a prezentat miercuri un nou papamobil...
Premierul Marcel Ciolacu a...
Ahold Delhaize anunță că...
Continuă campania de fraudă prin apeluri telefonice din...
O declarație în acest sens a...
Bursa de Valori continuă să...
Guvernul a adoptat, miercuri, 4...
În timp ce prețul aurului atinge recorduri istorice, argintul urmează un...
Premierul Marcel Ciolacu a...
Deși indicele ROBOR rămâne sub valoarea de la începutul...
Carlos Tavares, fostul director general al Stellantis, a...
S-a redus, practic, diferența...
CEC Bank a acordat fermei Tu...
BVB a închis cu scăderi de...