CEC Bank continuă să ia măsuri speciale pe durata stării de urgență pentru a veni în ajutorul clienților săi pensionari. Astfel, Banca va emite în mod gratuit carduri de debit pentru clienții care își ridicau pensiile în numerar de la ghișeele băncii și va asigura trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu a clienților, ca excepție de la practica standard care prevede ridicarea cardurilor din unități.
Fără comisioane
Cardurile vor fi trimise prin intermediul Poștei Române, în baza unui acord comercial încheiat între cele două entități și vor fi eliberate numai titularului, în baza documentului de identitate.
De asemenea, până la sfârșitul acestui an, banca nu va percepe comisioane de administrare lunare pentru aceste carduri. După expirarea acestei perioade, clienții pot opta pentru utilizarea în continuare a cardurilor pentru încasarea pensiilor, cu un comision de 1,5 lei lunar (redus cu 50% față de comisionul standard lunar de administrare a cardului), sau pot opta pentru închiderea cardului.
”CEC Bank este unul dintre cei mai importanți plătitori de pensii la nivel național. Persoanele în vârstă sunt printre cele mai vulnerabile în fața noului coronavirus, de aceea am căutat soluții pentru a le oferi acces la disponibilități în numerar și, în același timp, pentru a-i proteja, limitând expunerea în spații publice. Prin parteneriatul cu Poșta Română, pe durata stării de urgență, vom emite carduri fără comisioane și le vom trimite gratuit acasă pensionarilor care își încasau pensiile la ghișeu. De asemenea, pentru cei din zonele nebancarizate, vom asigura, la cerere, distribuirea pensiilor în numerar, la adresa de domiciliu”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte - director general al CEC Bank.
Încasarea pensiilor în numerar, la domiciliu
Clienții CEC Bank din comunele și orașele mici, unde nu există unități sau ATM-uri CEC Bank își pot primi pensiile în numerar acasă, pe durata stării de urgență. Și acest serviciu va fi asigurat de către CEC Bank în parteneriat cu Poșta Română, prin serviciul e-mandat. Clienții vor beneficia de încasarea pensiilor acasă, în mod gratuit, fără niciun fel de comisioane. Pentru a beneficia de acest serviciu, este necesară înregistrarea unei solicitări și verificarea identității prin linia TelVerde a Băncii (0800.800.848).
Despre încasarea pensiilor prin CEC Bank
CEC Bank este unul dintre cei mai importanți plătitori de pensii la nivel național, cu peste 400.000 de astfel de clienți, din care circa 10% își încasau pensiile în numerar.
În perioada în care vor fi plătite pensiile pe luna mai, CEC Bank va asigura un nivel ridicat al disponibilității rețelei teritoriale CEC Bank. Banca este prezentă în 781 de localități, din care peste 60% în mediul rural. CEC Bank are cea mai extinsă rețea teritorială, cu 1.024 de unități precum și o retea extinsă pentru operațiuni cu cardul, formată din 1.222 de ATM-uri și 1.038 POS-uri instalate în unitățile băncii la sfârșitul lui 2019.
De asemenea, banca va asigura plata rapidă a pensiilor în conturile clienților, demarând transferurile imediat după încasarea sumelor aferente de la Casele Județene de Pensii.
Măsuri speciale
Pentru protecția angajaților și a publicului în contextul noului coronavirus, la nivelul unităților CEC Bank au fost implementate o serie de măsuri care includ: igienizarea zilnică a spațiilor de lucru, distribuirea de materiale sanitare și materiale de protecție pentru personalul care lucrează cu publicul și disponibilitatea dezinfectanților de mâini pentru clienți, la intrarea în orice unitate a băncii. În plus, numărul de persoane prezente simultan în cadrul unei unități a fost limitat, astfel încât să fie păstrată limita de siguranță de 1,5 metri.
Citește și CEC Bank. Credite de aproximativ 2 miliarde lei prin programul IMM Invest
În zilele de plată a pensiilor, la nivelul întregii rețele de unități teritoriale, clienții în vârstă de peste 60 de ani vor avea prioritate la realizarea operațiunilor bancare atât la ghișee, cât și la ATM-uri, de la începerea programului și până la ora 11:00 AM, conform prevederilor Ordonanței Militare 10/2020.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienți, cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de 29,3 miliarde lei, la sfârșitul anului 2018.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC).
Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie a acestui an (a.c. 2019), în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei. Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...