Cei care vor să cumpere vechime scot mai mulți bani din buzunar

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Femeie în vârstă
Femeie în vârstă
Recent, autoritățile au decis prelungirea termenului până la care românii care nu au ieșit încă la pensie să își cumpere vechime.

Cumpărarea vehcimii se poate realiza prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și efectuarea unor plăți către aceasta. Cu începere din luna octombrie 2023, o consecință a creșterii valorii salariului minim la 3.300 de lei este majorarea sumelor ce trebuie achitate pentru acoperirea perioadelor în care nu s-a cotizat.

Mecanismul, stabilit inițial prin Ordonanța de Urgență nr. 163/2020, a fost recent extins până la finalul anului 2024 (termenul inițial fiind programat să se încheie la 1 septembrie 2023).

Potrivit acestui mecanism, persoanele care nu au ieșit încă la pensie pot plăti contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru perioade în care nu au cotizat, pe o perioadă de cel mult șase ani anteriori lunii încheierii unui contract de asigurare.

Din moment ce, începând cu data de 1 octombrie, salariul minim a crescut la 3.300 de lei, nivelul minim al venitului lunar asigurat și sumele lunare de plată s-au majorat în consecință.

Astfel, nivelul minim al venitului lunar asigurat, care reprezintă de fapt salariul minim brut pe țară, este de 3.300 de lei pentru contractele încheiate în baza Ordonanței de Urgență nr. 163/2020 după data de 1 octombrie 2023.

Pentru contractele de asigurare socială încheiate în baza Ordonanței de Urgență nr. 163/2020 până la data de 1 octombrie 2023, venitul minim lunar asigurat rămâne neschimbat.

Mai departe, conform Ordonanței de Urgență nr. 163/2020, "baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială".

Prin urmare, în ceea ce privește sumele efectiv de plată pentru vechimea în muncă, cota de CAS (25%) se aplică la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa de pensii.

Pe scurt, suma ce trebuie achitată lunar pentru contractele semnate din octombrie 2023 este de 825 de lei. Pentru contractele încheiate până la începutul lunii octombrie (1 ianuarie - 1 octombrie 2023), suma de plată este de 750 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor

pixel