Cel mai mare exportator român, cifre triple față de 2019

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Moneda naţională s-a depreciat miercuri în raport cu euro
Moneda naţională s-a depreciat miercuri în raport cu euro
Chimcomplex este cel mai mare exportator român din primul trimestru al anului 2019. Compania și-a triplat cifrele față de aceeași perioadă a anului precedent.

Chimcomplex a comunicat faptul că a avut afaceri de 343,3 milioane lei în T1 2019, de 4,6 ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, la 100 de zile de la preluarea unei părţi semnificative din activele Oltchim, conform unui anunţ al companiei.

Mai mult, compania anunţă că EBITDA s-a triplat în primul trimestru faţă de T1 2018, ajungând la 51,6 milioane lei.

„Noua companie ce a rezultat din fuziunea celor două mari platforme chimice ale ţării, Chimcomplex şi Oltchim, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc. Acest fapt se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât şi producţiilor record înregistrate în acest prim trimestru din anul 2019. Chimcomplex a devenit şi al treilea cel mai mare consumator de energie din ţară”, transmit reprezentanţii companiei.

Citește și:EximBank reunește grupul de lucru pentru credite la export

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel