Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Noua centrală care va fi construită pe terenul actualei Uzine Termoelectrice Midia (UT Midia), chiar în platforma rafinăriei Petromidia, va produce, combinat, energie electrică și termică, și va funcționa cu gaze naturale drept combustibil principal, mix-ul de resurse necesare fiind asigurat în proporție de 25% din procesele tehnologice ale rafinăriei și 75% din rețeaua națională.
„Este un pas important în consolidarea și dezvoltarea sectorului energetic din România, începem construcția unei noi capacități de producție la cele mai înalte standarde tehnologice, de eficiență energetică și de protecție a mediului. Aceasta susține reducerea importurilor și creșterea exporturilor de energie în regiune, dar ajută și la consolidarea producției și distribuției de energie electrică în regiunea Dobrogea. În același timp, va putea folosi și transforma gazul natural extras din Marea Neagră în produse finite, cu valoare ridicată și exportabile (surplus energie, producție carburanți și alte produse petroliere)”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la evenimentul prilejuit de lansarea proiectului, la care a participat și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
Cât va produce centrala
Prin configurația sa tehnică noua centrală urmează să aibă două turbine Siemens SGT-750 de înaltă eficiență și performanță și două cazane recuperatoare de căldură. Ea va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW vor fi folosiți pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, iar restul va acoperi necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari – până la 20 MWt/oră.
Proiectul va genera anual circa 11 milioane USD, cu taxe și impozite plătite către bugetul de stat, prin Compania Rompetrol Energy, care este detinuță majoritar de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), alături de Rominserv și Uzina Termoelectrică Midia.
„Prin programele de modernizare și eficientizare a unităților și fluxurilor de producție din cadrul rafinăriei Petromidia, KMG International și-a propus o reducere constantă a consumurilor de energie electrică. Astfel, surplusul generat de noua centrală va fi comercializat pe plan intern și va asigura venituri suplimentare pentru vehiculul investițional (SPV) - Rompetrol Energy.
În același timp, centrala va permite o reducere semnificativă a prețului energiei electrice livrate către platforma Petromidia - prin eliminarea unei părți din tarifele de reglementare (ex. tarifele de transport și distribuție) și a prețului energiei termice livrate către orașul Năvodari. De asemenea, va susține obiectivele Grupului de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, generate de activitățile de producție, iar astfel va permite o reducere anuală de circa 290kt CO2 pentru producția de energie electrică și o economisire a resurselor energetice folosite de aproximativ 1,2 MWh”, au explicat reprezentanții KMG International.
Centrală ridicată în 2 ani
Startul construcției noii centrale se va da la 1 iunie, iar data de finalizare trecută pe proiect este de 31 iulie 2023.
„Startul construcției noii centrale reconfirmă angajamentele KMG International de a fi, în continuare, un investitor strategic în România, de a susține sectorul energetic și economia națională, dar și un furnizor important de produse petroliere în regiune. Noua centrală va contribui la dezvoltarea activităților de rafinare prin îmbunătățirea costurilor de procesare, prin reducerea impactului și a amprentei de dioxid de carbon a platformei industriale și prin crearea premiselor necesare pentru noi investiții”, a detaliat Beimbet Shayakhmetov, Directorul General al KMG International.
Fondul de Investiții a selectat în august 2020 compania Calik Enerji drept contractorul general al proiectului (Engineering, Procurement and Construction), în baza unui amplu proces de evaluare și selecție, bazat pe capabilitatea firmelor interesate (proiecte similare realizate în ultimii 10 ani - minimum 3 proiecte, existența unor proiecte în derulare, o situație financiară solidă, scrisori de recomandare, personal calificat, etc.), precum și pe criteriile și propunerile tehnice, respectiv ofertele financiare ale acestora.
Vechea centrală, integrată parțial în noua centrală
Investiția este una de tip brownfield și va integra inclusiv active ale Uzinei Termoelectrice Midia, dar și personalul acesteia (cei 140 de angajați care operează acum uzina), pentru operarea echipamentelor existente și a noii centrale. De la începutul acestui an, s-au realizat mai multe etape premergătoare începerii propriu-zise a proiectului – pregătirea terenului, studiu geotehnic, obținerea/actualizarea unor permise/autorizații specifice pentru demolarea unor clădiri vechi, organizarea de șantier și de mediu.
Proiectul va implica și realizarea unor lucrări adiționale pentru asigurarea materiei prime, precum construcția unei noi conducte de aproximativ 4 km, o instalație pentru comprimare, filtrare, încălzire și mixare, dar și 2 unități de măsură gaze (SRM). Conform estimărilor, peste 20% din bugetul alocat proiectului va fi alocat companiilor din România, pentru diverse produse/echipamente și servicii/lucrări.
Înființat în octombrie 2018, Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) este deținut de KMG International și Statul Român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). În același timp, cei doi acționari – KMGI și Statul Roman prin Ministerul Energiei, se regăsesc și în cadrul companiilor Uzina Termoelectrica Midia și a Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și a unicului producător de polimeri din România (Petromidia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...