Centrala de la Cernavodă. Care va fi soarta reactoarelor 3 și 4

Autor: Antonio Grigore
Data actualizării:
Data publicării:
Centrala nucelară de la Cernavodă
Centrala nucelară de la Cernavodă
Nuclearelectrica (SNN) va lua decizia de a investi în construcţia reactoarelor 3 şi 4 cu condiţia încheierii unui acord clar cu statul român privind modul de finanţare şi mecanismele de sprijin. Proiectul ar urma să coste circa 7 miliarde de euro, reactoarele urmând să fi date în folosință succesiv, în anul 2030, respectiv 2031 pentru reactorul 4.

Documentul, intitulat "Strategie de continuare a proiectului unităţilor 3 şi 4", prevede următoarele: "Ca o condiţie prealabilă pentru luarea Deciziei Preliminare de Investire şi trecerea în Etapa 2 a proiectului, se impune încheierea unui acord între statul român şi SNN, prin care să se stabilească responsabilităţile părţilor cu privire la asigurarea finanţării, adoptarea mecanismelor de sprijin şi asigurarea condiţiilor de infrastructură pentru finalizarea şi exploatarea proiectului".

Compania a mai precizat că studiul de fezabilitate al proiectului este gata, dar poate fi consultat doar de acţionari, la sediul societăţii, în baza semnării unui acord de confidenţialitate.

"În luna decembrie 2020, în cadrul EN (EnergoNuclear - n.r.) a fost finalizată, de către Asocierea Deloitte şi Kinectrics, actualizarea 'Studiului de Fezabilitate pentru finalizarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă' (Anexa 1 - Studiu de Fezabilitate actualizat), concluzia SF fiind că Proiectul Unităţilor 3 şi 4 este sustenabil din punct de vedere financiar, cerinţele privind fluxurile de numerar fiind îndeplinite", spun reprezentaţii SNN.

Citește și: Prețul petrolului. Planurile OPEC. Ce decizie s-a luat

În vederea repornirii proiectului, luând în considerare bunele practici internaţionale în domeniu (de a aloca fonduri semnificative în faza pregătitoare/pre-proiect în scopul definirii adecvate a proiectului de o manieră care să permită luarea unei decizii finale de investire), modalitatea de implementare avută în vedere de strategie constă într-o abordare etapizată, respectiv împărţirea proiectului în trei etape distincte de dezvoltare.

Prima etapă este cea pregătitoare, Preliminary Notice to Proceed (Pre-LNTP), având un buget estimat la 15 milioane euro, ce va fi finanţat de către SNN, prin majorarea corespunzătoare a capitalului social al EN, şi o durată estimată de 24 de luni. Principalele obiective ale acestei faze sunt: reoperaţionalizarea societăţii de proiect EN, contractarea serviciilor de asistenţă tehnică, juridică şi financiară, contractarea serviciilor de inginerie pentru actualizarea specificaţiei tehnice de procurare, lansarea, selectarea şi atribuirea Contractului de Inginerie, Procurare şi Construcţii IPC în două faze (Faza 1 - Lucrări preliminare - Limited Notice to Proceed şi Faza 2 - Implementarea Proiectului - Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor - Final Notice to Proceed).

În cadrul acestei etape se vor contracta orice alte studii/rapoarte/evaluări necesare pentru configurarea proiectului în limitele bugetului aferent acestei etape.

Etapa a doua va consta în lucrări preliminare (Limited Notice to Proceed - LNTP) - Faza 1 a Contractului IPC, având o durată estimată de 18-24 luni. Obiectivele acestei etape constau în dezvoltarea, de către contractorul IPC, a părţii de inginerie critică a proiectului, a documentaţiilor de securitate nucleară şi a analizelor privind piaţa locală a furnizorilor de echipamente şi servicii necesare implementării lucrărilor de construcţie, astfel încât preţul total al proiectului să fie de tip fix/ferm pentru un procent considerabil al lucrărilor şi serviciilor necesare.

De asemenea, tot în această etapă vor fi dezvoltate documentaţiile de securitate nucleară necesare obţinerii Autorizaţiei de Securitate Nucleară, precum şi documentaţia de notificare a proiectului la Comisia Europeană în baza articolului 41 din Tratatul EURATOM.

La finalul acestei etape, se va reanaliza fezabilitatea proiectului pe baza noilor indicatori tehnico-economici şi se va lua Decizia Finală de Investire, care va permite trecerea proiectului în Etapa 3.

Pentru luarea Deciziei Finale de Investire trebuie îndeplinite o serie de condiţii ce includ obţinerea autorizărilor necesare de la Comisia Europeană pentru măsurile de sprijin şi structurarea şi închiderea pachetului de finanţare pentru proiect.

A treia etapă va fi cea de construcţie (Emiterea Ordinului Final de Începere a Lucrărilor/Final Notice to Proceed - FNTP) - Faza 2 a Contractului IPC, având o durată estimată la 69 - 78 de luni (finalizare U3 - 2030 /finalizare U4 - 2031), constând în demararea efectivă a lucrărilor de construcţie, montaj şi punere în funcţiune.

În urmă cu o săptămână, Cosmin Ghiţă, directorul general al SNN, declara că se aşteaptă ca în anul 2024 să înceapă şantierul noilor reactoare.

"Preconizăm că punerea în funcţiune a Unităţii 3 va fi, conform PNIESC (Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice - n. r.), în jurul anului 2030-2031, ceea ce înseamnă o mobilizare de şantier în jurul anului 2024. Până atunci avem faze premergătoare", a susţinut Ghiţă.

Întrebat care este valoarea totală a proiectului celor două reactoare, el a precizat: "Ultimul studiu de fezabilitate şi ultima referinţă - o să dau o cifră, dar noi o actualizăm acum pentru a o supune votului acţionarilor şi până vin cu această informaţie în AGA nu o să o dau preliminar - însă pot să spun ce a fost ultima oară când a fost asumat în AGA şi aveam un cost total al proiectului de aproximativ şapte miliarde de euro, însemnând atât contribuţia de active, cât şi construcţia efectivă".

"Ideal, decizia finală de investiţii şi mobilizarea de şantier ar trebui să fie în anul 2024, pentru a putea atinge ţinta prevăzută în PNIESC pentru intrarea în operare a unei unităţi la finalul anului 2030, începutul anului 2031", a repetat şeful Nuclearelectrica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel