Camera Deputaților îi lasă pe români fără centralele de apartament. Dumitru Chisăliță trage un semnal de alarmă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Instalator / Foto: Freepik
Instalator / Foto: Freepik
După ce sistemele de panouri fotovoltaice instalate deja ale prosumatorilor sunt amenințate de o modificare a legii care le face inutile în contextul obligației de instalare a unor siteme de stocare a energiei electrice, acum vine rândul și cel al centralelor pe gaze, atrage atenția Dumitru Chisăliță într-un mesaj transmis redacției.

Directorul AEI spune că lovitura dată românilor este ”livrată” de un proiect de lege aprobat de Camera Deputaților. Mai precis este vorba despre modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, prin care se dorește scoaterea centralelor pe gaz din apartamente care nu corespund noilor indici de performanță energetică și înlocuirea lor cu: 

a) sisteme de termoficare bazate pe surse regenerabile de energie (sisteme de termoficare); 

b) sisteme de termoficare bazate pe cogenerare/trigenerare; 

c) racordarea la actualele sisteme de reţelele urbane de încălzire sau de răcire; 

d) pompe de căldură, panouri termice şi/sau electrice solare, centrale eoliene, precum şi sisteme combinate; 

e) captarea energiei din mediu prin schimbătoare de căldură sol-aer; 

f) captarea energiei risipită în alte procese prin recuperatoare de căldură.

Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul că în momentul de față se găsește în lucru Regulamentul Ecodesign care urmează să stabilească noii indici de performanță energetică a cetralelor termice de apartament.  Dezbaterea din ultimii 2 ani, cu multe acuzații de lobby aduse unor producători de noi tehnologii, care au introdus în diverese variante de lucru, indicatori imposibil de atins de centralele pe gaz și în fapt astfel acestea se autoeliminau, încă nu a fost încheiată. Așadar, Legea Românească deschide calea directă către o posibilă eliminare a cetralelor pe gaze, viitorul Regulament Ecodesign fiind obligatoriu pentru România. 

Dumitru Chisăliță mai arată că: ”În decembrie 2023, când a apărut Directiva tocmai aprobată în Camera Deputațiilor arătam că această directiva europeană care interzice utilizarea centralelor de apartamet nu se poate aplica în România, cel puțin deocamdată, și că autoritățile de la București trebuie să negocieze punerea ei în practică.

Dacă țările Europene au o justificare în a alege interzicerea utilizării gazelor, accesul acestora la gaze fiind tot mai limitat pe măsură ce timpul va trece și resursele de gaze vor fi tot mai puține, România urmează să investească câteva miliarde de euro să exploateze gazele din Marea Neagră, încă câteva sute de milioane să dezvolte rețele de transport și distribuție gaze, și încă câteva mii de euro de fiecare familie pentru a-și face instalațiile interioare și a-și cumpăra centralele de gaz, care ”urmează să fie extrase din casele oamenilor” chiar mai înainte să se amortizeze în casele românilor.

Expertul în energie spune că AEI a propus încă din anul 2021 un Program de Încălzire a Imobilelor care trebuia să includă – Local Energy Using (LES) – folosirea cu preponderență a resurselor energetice locale și Unique Energy Grid (UEG) – dezvoltarea în interiorul localităților mari a mai multor sisteme de cvartal pentru producerea și distribuirea căldurii și frigului cu distribuție pe orizontală către consumatori.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...


pixel