Cercetătorii OpenAI atrag atenția conducerii companiei asupra problemelor inteligenței artificiale care ar pune omenirea în pericol

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
OpenAI
OpenAI
Controversele nu încetează în cadrul uneia dintre primele companii de inteligență aritificială, OpenAI. Cercetătorii și-au arătat îngrijorarea către consiliul de administrație al companiei privind viitorul acestei tehnologii.

La scurt timp înainte ca CEO-ul OpenAI, Sam Altman, să fie concediat, un grup de cercetători au redactat o scrisoare către consiliul de administrație al companiei. Conținutul acestei scrisori vorbește despre pericolele latente ale acestei tehnologii.

Scrisoarea, pusă la dispoziție în circuitul intern al companiei, arată îngrijorările cercetătorilor în privința amenințărilor pe care inteligența artificială le poate exercita asupra umanității, conform unor surse Reuters.

Aparent, această întâmplare are legătură cu demiterea lui Altman, pe lângă multe alte chestiuni. Printre aceste temeri ale cercetătorilor se enumeră și faptul că cele mai recente avansuri din domeniu ar putea fi puse la dispoziția publicului larg fără o analiză aprofundată, prin care aceștia să înțeleagă complet consecințele noilor implementări.

Este vorba despre un proiect al celor de la OpenAI, numit Q* (Q-Star) care întrevede următorul pas al acestei tehnologii, numit inteligență artificială puternică care presupune o autonomie care echivalează capacitatea umană de a îndeplini anumite sarcini având în vedere capacitatea imensă de calcul al acestei variante de IA.

În prezent, inteligența artificială generativă poate scrie și traduce limbi străine, iar răspunsurile pot varia foarte mult în complexitate. Însă, prin dobândirea capacității de a realiza calcule matematice dificile, unde există un singur răspuns corect, implică faptul că IA ar avea capacități de raționament mai mari, asemănătoare cu inteligența umană. Acest lucru ar putea fi aplicat, de exemplu, la cercetări științifice noi, consideră cercetătorii din domeniul IA.

Spre deosebire de un calculator care poate rezolva un număr limitat de operații, inteligența artificială puternică poate sintetiza, învăța și înțelege prin intermediul acestor calcule.

Demiterea lui Sam Altman de acum câteva zile a provocat controverse în lumea inteligenței artificiale, amenințând viitorul companiei aflată în centrul unui boom al acestei tehnologii. După anunțul concedierii acestuia, mai mult de 500 dintre cei 770 de angajați ai companiei au amenințat cu demisia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier

pixel