Despăgubire pentru mașina avariată chiar dacă n-ai asigurare. În ce situație

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Noile tarife urmează să fie aprobate în curând
Noile tarife urmează să fie aprobate în curând
Ca să fie despăgubiți, proprietanii mașinilor nu trebuie să aibă neapărat asigurare CASCO, în anumite situații.

Este vorba despre situația în care autoturismul este avariat de mobilierul stradal, obiecte de pe domeniul public cât și crengi sau copacii netoaletați care cad peste mașini. Chiar și în cazul în care mașina nu are niciun fel de asigurare, nici RCA și nici CASCO, proprietarul poate primi despăgubiri.

Astfel, în cazul unui copac căzut pe mașină, păgubitul ar trebui să ceară despăgubiri autorităților locale, iar în cazul în care și-a avariat mașina într-o groapă, administratorului drumului sau celui care execută lucrări pe drumul respectiv, după caz.

Anumite autorități locale, mai prevăzătoare, s-au asigurat deja împotriva pagubelor provocate de bunurile deținute și administrate de acestea mașinilor cetățenilor. Un exemplu în acest sens este o primărie de sector din București care, în 2019, atunci când un fenomen meteo sever (ploaie înghețată) a provocat căderea multor copaci și avarierea a mii de mașini din Capitală și nu numai, a anunțat că va acoperi, din asigurarea pe care o avea încheiată deja cu o firmă de asigurări, daunele provocate de copacii prăbuşiţi, notează avocatnet.ro.

Citește și: RCA. Schimbare majoră la perioadele asigurate

Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât și asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto și mașinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru șoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opțională.

Apoi, polița RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse mașinii deținătorului, indiferent de cine le provoacă, în condițiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri.

Așadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO și își găsesc mașina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situația relativ ușor și rapid: se adresează asigurătorului la care are încheiată această asigurare.

Pe de altă parte însă, în cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com

pixel