China contestă sancțiunile americane asupra firmelor care au colaborat cu Rusia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
China Rusia / sursa foto: Freepik.com
China Rusia / sursa foto: Freepik.com
China se opune cu fermitate impunerii de către Statele Unite a unor sancțiuni împotriva întreprinderilor chineze din motive legate de Rusia, a declarat luni Ministerul chinez al Comerțului.

China va lua măsurile necesare pentru a proteja cu fermitate drepturile și interesele legitime ale întreprinderilor chineze, a precizat ministerul într-o declarație pe site-ul său, conform Reuters.

Administrația Biden a anunțat vineri noi restricții comerciale asupra a 93 de entități din Rusia, China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kârgâzstan, India și Coreea de Sud pentru susținerea efortului de război al Rusiei în Ucraina.

Acțiunea, cu o zi înainte de a doua aniversare a invaziei Rusiei în Ucraina, interzice, în esență, livrările americane către entitățile vizate, inclusiv opt din China, 63 din Rusia, 16 din Turcia și patru din Emiratele Arabe Unite.

Cele peste 500 de sancțiuni au fost declanșate de vestea morții opozantului Alexei Nvalnîi              

Sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei, deși prezentate ca fiind printre cele mai dure din toate timpurile, nu au reușit până în prezent să îl împiedice pe Putin să continue războiul din Ucraina.

În pofida previziunilor unor analiști, economia Rusiei a crescut anul trecut cu peste 3% - mai rapid decât cea a Statelor Unite - deoarece Moscova a cheltuit masiv pentru a susține efortul de război. Secretarul adjunct al Trezoreriei, Wally Adeyemo, a declarat că Statele Unite nu vor încerca să reducă petrolului rusesc, în conformitate cu actualul "plafon de preț" occidental care obligă cumpărătorii să cumpere petrol rusesc la un preț redus sau să se confrunte cu sancțiuni financiare severe.

Navalny a murit săptămâna trecută într-o colonie penitenciară din nordul Rusiei, iar familia sa și mulți susținători cred că liderul opoziției a fost ucis. Președintele Biden s-a întâlnit joi, la San Francisco, cu văduva și fiica sa, Iulia și Daria Navalnaîi, și a declarat că el crede că Putin este responsabil pentru această moarte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel