China SFIDEAZĂ orice prognoze. Se întâmplă CU ADEVĂRAT

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Consensul analiștilor a fost bătut
Consensul analiștilor a fost bătut
Economia chineză și-a reluat creșterea în al doilea trimestru al anului, după ce a cunoscut o prăbușire istorică în perioada ianuarie-martie din cauza crizei sanitare, arată statisticile oficiale publicate joi. Astfel, Produsul Intern Brut al țării a progresat cu 3,2% în ritm anual în perioada de referință, mult peste prognoza analiștilor, care au mers pe un consens de 2,5%, după scăderea uriașă de 6,8% în primele trei luni ale anului.

Totuși, a doua mare putere economică a lumii nu este complet refăcută, în condițiile în care consumul și investiții rămân destul de lente, realitate ce impune necesitatea adoptării de către autoritățile de la Beijing a unor stimuli suplimentari pentru favorizarea restabilirii economice. 

Oricu, datele Biroului național de statistică al Chinei sunt așteptate de piețele internaționale, având în vedere că numeroase țări, inclusiv importante puteri economice ale lumii, încă luptă împotriva pandemiei, iar semnele de relansare economică lasă de dorit. 

”Dacă este să spunem lucrurilor pe nume, cifrele oficiale bat consensul, ele demonstrând că, deși consumul nu și-a revenit, el este s-a înscris, totuși, pe un trend ascendent, deși timid”, a comentat Rodrigo Catril, strateg la NAB, firmă cu sediul la Sidney. 

Citește și China contraatacă! A pus ochii pe un gigant american

”Nu trebuie uitat că relansarea este susținută de stimuli guvernamentali, cu accent primordial pe pe aspectul industrial. În acest context, consumul rămâne prudent. De fapt, este ceea ce urmăresc piețele, ținând cont că, în China, consumatorul joacă un rol mult mai important decât în alte mari economii”, a adăugat expertul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel