Chinezii de la CGN, gata să se apuce de treabă la centrala Cernavodă

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Va fi creată o companie de proiect
Va fi creată o companie de proiect
Oficialii Ministerului Energiei şi cei ai companiei chineze CGN au semnat miercuri acordul investitorilor pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce va permite înfiinţarea unei companii de proiect şi demararea efectivă a construcţiei în următorii doi-trei ani, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.

"E o zi foarte importantă, din punctul meu de vedere. Ce s-a semnat aici sub ochii noştri nu e o etapă formală a unui proces lung şi greu, ci primul semnal concret în direcţia construirii celor două reactoare. Primul pas după 14 ani de dorinţe şi patru ani de negocieri cu partenerii chinezi, care au fost selectaţi în urma unui proces legal în 2014", a afirmat Anton.

Potrivit ministrului, dacă până acum erau două echipe care se întâlneau din când în când, de miercuri, va fi o singură echipă care va putea discuta mult mai repede elementele tehnice.

"Acum vreo doi ani nu se prea vedea luminiţa de la capătul tunelului, dar în momentul când acest Guvern a luat lucrurile, a început să dezvolte managementul şi să implementeze programul de guvernare, lucrurile s-au schimbat, au altă dinamică şi de data asta discutăm despre un pas important, adică posibilitatea de rezolvare a părţilor tehnice din cadrul acordului de colaborare. Atunci când am preluat, lucrurile lâncezeau, dolce far niente, dar nici departe de expresia asta şi împreună cu partenerii noştri am pus la cale un calendar pragmatic. Iată că putem spune că am trecut de la stadiul de discuţii sterile la stadiul de realizare practică", a mai spus Anton.

Citește și Nuclearelectrica a încheiat un acord cu General Electric

Ministrul a precizat că anul acesta va fi semnat şi un acord între Guvernul României şi cel chinez şi, dacă toate lucrurile merg bine, lucrările propriu-zise vor începe peste doi-trei ani. Compania de proiect va realiza un nou studiu de fezabilitate. Cel vechi, realizat de Ernst and Young în 2012, arăta că investiţia necesară pentru cele două noi reactoare este de 6,45 miliarde de euro.

Reactoarele 3 şi 4 vor avea, cumulat, o putere de 1.400 de MW şi vor dubla capacitatea centralei de la Cernavodă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT

Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...

Foto: Oana Pavelescu
PPC
Timpul de lucru. Foto: Freepik.com
foto: pexels.com
factura energie. Freepik.com
Banca Națională a României
Freepik.com

Start optimist la BVB: Majoritatea indicilor, în urcare

Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Paste. Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Banca Naționala a României
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Factură energie electrică

România, din nou în zona roșie a hărții energetice europene

Prețul energiei electrice în România a ajuns joi, 23...

Benzinărie Lukoil
Google / Foto: Unsplash
Un fermier culege boabe de cafea / Foto: Unsplash
Petroliști Aramco / Foto: Aramco
George Niculescu
Tom Ford Oud Voyager, Dior Bois d’Argent Esprit de Parfum, Van Cleef & Arpels Moonlight Cherry, Hermès Barénia Eau de Parfum Intense, Gucci Muschio di Luce
Radu Miruță
Procesoare / Foto: Freepik
Contor electric
Bursa de Valori București

Companiile energetice și băncile domină rulajele la BVB

Bursa de Valori București a încheiat ședința de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Rabla. Foto: Pexels.com
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distrus de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
TVA / Foto: Freepik.com

pixel