Cîțu: NU vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Cîțu: PNRR intră în dezbatere publică
Cîțu: PNRR intră în dezbatere publică
O creştere a punctului de pensie nu va fi permisă peste ceea ce s-a putut realiza până în acest moment, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Bursa de Valori Bucureşti.

"Pentru că suntem la piaţa de capital şi la noi se uită mulţi investitori. Trebuie să dau un mesaj şi pentru investitori. Am avut săptămâna trecută mai multe discuţii şi trebuie să explicăm ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României pentru că apar îngrijorări de la faptul că opoziţia, socialiştii, readuc din nou în discuţie creşterea punctului de pensie cu 40%. Asta după ce Guvernul a făcut un lucru care iarăşi este unic în Uniunea Europeană, şi cred că în lume, să creşti cheltuielile cu pensiile, cu alocaţiile, într-un moment în care trecem prin cea mai mare criză economică. Şi aş vrea să-i asigur atât pe investitori, cât şi agenţiile de rating, şi pe cei de pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite, şi domnul premier este aici, nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an. Rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară. Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment. Este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice, şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie", a spus Florin Cîţu.

Facilități pentru pensionari, oferite de bănci

Valoarea punctului de pensie a crescut cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, săptămâna trecută, raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Piaţa de capital România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

Momentul este marcat de Bursa de Valori Bucureşti luni, printr-o deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la care participă toţi partenerii BVB alături de care s-a putut realiza acest moment istoric, instituţii ale statului, autorităţi de reglementare şi parteneri instituţionali. La eveniment este prezent şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel