Cîțu spune că a scos România din topul rușinii

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Florin Cîţu participă astăzi la "Ora prim-ministrului"
Florin Cîţu participă astăzi la "Ora prim-ministrului"
Rata inflaţiei este la 1,8%, conform Eurostat, iar România a ieşit din topul ruşinii, notează, luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

"Astăzi, rata inflaţiei este la 1,8% (sursa Eurostat) şi am scos România din topul ruşinii."

Potrivit acestuia, o rată a inflaţiei care scade duce la diminuarea dobânzilor.

"Toate dobânzile au scăzut. Atât dobânzile la care se împrumută statul, dar şi dobânzile pentru clienţii băncilor. Foarte important. Încrederea în Guvern se vede şi în alt indicator. Moneda naţională nu se depreciază, deşi dobânzile au scăzut!!! Acest lucru se întâmplă pentru că am reuşit să avem un mediu economic neinflaţionist şi să implementăm măsuri economice care i-au convins pe investitori că finanţele publice sunt administrate responsabil şi precaut. Continuăm pe acest drum şi sunt sigur că la finalul anului scenariul prezentat de mine acum câteva luni pentru economia României în 2020 o să fie cel mai aproape de realitate. Voi reduce cât mai mult impactul negativ al crizei economice globale asupra economiei noastre. O revenire rapidă în 'V' începând cu trimestrul III anul acesta. #RomaniiTrebuieSaStie", precizează şeful de la Finanţe.

Calcularea pensiilor. Violeta Alexandru amenință cu dezvăluiri incendiare

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la 0,1% în luna mai 2020, de la 0,3% în luna aprilie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a coborât până la 0,6%, de la 0,7% în luna precedentă, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi România, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu situaţia din luna aprilie, rata anuală a inflaţiei în luna mai a scăzut în 20 de state membre, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în alte cinci state membre. În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 1,8% în luna mai, de la 2,3% în luna aprilie.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,4%), Cehia (3,1%), Ungaria (2,2%), Slovacia (2,1%) şi România (1,8%).

La polul opus, sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Estonia (-1,8%), Luxemburg (-1,6%), Cipru şi Slovenia (ambele cu minus 1,4%).

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai a acestui an, de la 2,7% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%.

Preţurile de consum, în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,47%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, estima recent că inflaţia va coborî, anul acesta, sub 2%, în prezent tendinţa fiind de scădere.

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Mașini / FOTO: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI
Foto: Freepik.com
Metale rare
Sistemul Arrow 3 / Foto: Israel Aerospace Industries
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Mega Image își consolidează prezența în județul Vrancea
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Factură energie electrică
foto: pexels.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Foto: Pexels.com
Camera Deputaților / FOTO: Facebook

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Roxana Mînzatu, comisar european
Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Scădere uşoară a ratei şomajului în România

În luna octombrie 2025, rata şomajului în formă...

Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Dunare
Bancnote

pixel