Cine este Susie Wiles, ”Femeia de gheață” a lui Donald Trump

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Susie Wiles / FOTO: Captură ecran
Susie Wiles / FOTO: Captură ecran
Ales, dar încă neînvestit oficial în funcție, Donald Trump a făcut deja prima nominalizare importantă, numind-o pe Susie Wiles, arhitecta campaniei sale electorale, în funcția de șefă de cabinet la Casa Albă.

„Susie Wiles  m-a ajutat să obțin una dintre cele mai mari victorii politice din istoria americană”, a declarat președintele ales, adăugând că ea „va continua să lucreze neobosit pentru a reda Americii măreția ei”, cu referire la celebrul slogan de campanie al lui Trump.

Miliardarul republican a subliniat că Susie Wiles va fi prima femeie care ocupă această funcție prestigioasă, o „onoare” pe care el o consideră „pe deplin meritată”. În același comunicat, Trump a descris-o pe Susie Wiles drept „dură, inteligentă, inovatoare și universal respectată și admirată.” O funcție complexă și solicitantă, considerată una dintre cele mai strategice din executivul american. În primul mandat al lui Donald Trump, patru șefi de cabinet s-au succedat în acest post. 

O numire care, potrivit analiștilor, arată că, în patru ani de pauză după primul mandat, Trump a învățat câte ceva. Dar, subliniază experții occidentali, important este ca lecțiile primite să nu fie uitate imediat ce el și soția lui vor trece pragul Casei Albe. Tocmai de aceea, numeroși specialiști în politica internă americană, mulți dintre cei care au urmărit evoluția lui Trump, sunt de părere că, dacă va exista cineva în stare să-l pună la punct pe învingătorul Kamalei Harris va fi Susie Wiles, supranumită femeia de gheață. 

O femeie discretă și metodică

La cei 67 de ani, Susie Wiles este o figură discretă, oferind rareori interviuri televizate și evitând să vorbească în public. În timpul discursului de victorie al lui Donald Trump, miercuri dimineața, ea a părut să se retragă când președintele ales i-a propus să spună câteva cuvinte. „Susie preferă să rămână în umbră, vă spun. Fata de gheață. Așa o numim, ‘Fata de gheață’”, a glumit Trump în fața publicului.

Conform Politico, Susie Wiles a reușit să transforme disfuncționalitățile politice din jurul lui Trump într-o structură organizată. I se atribuie meritul de a fi condus cea mai disciplinată, profesionistă și sofisticată dintre campaniile prezidențiale ale lui Trump, obținând o victorie categorică în fața democratei Kamala Harris. Susie Wiles, explică agenția Reuters, a fost în stare să-l educe eficient pe Donald Trump, intervenind pentru a-l reorienta sau pentru a-i arăta cum anumite decizii ar putea deveni un obstacol politic major. 

Printre altele, Wiles l-a sfătuit pe Trump să-și modereze discursul despre înfrângerea din 2020 și să-i încurajeze pe susținători să voteze prin corespondență. „Susie Wiles are o capacitate extraordinară de a coordona simultan mai multe lucruri importante”, a declarat Chris LaCivita, codirector al campaniei alături de Wiles. „Din punct de vedere al conducerii, este alegerea perfectă”, a adăugat acesta. Fostul guvernator al Floridei, Jeb Bush, un rival al lui Trump pentru nominalizarea republicană din 2016, a fost de acord, considerând numirea lui Wiles un „excelentă alegere”.

O veterană a politicii din Florida

Fiica fostului jucător de fotbal american și comentator sportiv, Pat Summerall, Susie Wiles are o lungă experiență de lobby și este o prezență constantă în politica din Florida. La începutul carierei sale, „Fata de gheață” a fost șefă de cabinet a primarului din Jacksonville și a ocupat funcții de suport în cadrul Congresului și la Departamentul Muncii. Susie Wiles și-a început cariera politică lucrând în campania câștigătoare a președintelui republican Ronald Reagan în 1980. De-a lungul anilor, a colaborat cu republicani moderați care promovau politici diferite de cele ale lui Donald Trump, potrivit Reuters.

Susie Wiles a ocupat, de asemenea, funcția de director adjunct pentru operațiuni în campania prezidențială a lui Bush-Quayle din 1988, potrivit Politico. În 2010, ea a coordonat campania guvernatorului din Florida, Rick Scott, și a fost copreședinta consiliului consultativ pentru campania lui Mitt Romney în Florida în 2012. De asemenea, a fost director de campanie pentru Donald Trump în Florida, în 2016.

Rolul în campania lui Ron DeSantis și ruptura ulterioară

Potrivit Reuters, Susie Wiles a avut un rol cheie în campania victorioasă a lui Ron DeSantis pentru postul de guvernator al Floridei în 2018, însă acesta a renunțat la colaborarea după ce a fost ales în funcție. Relația dintre cei doi a devenit tensionată, iar în 2023 și la începutul lui 2024, când Trump și DeSantis s-au confruntat în cadrul primarelor republicane, Susie Wiles a condus o strategie agresivă, dar eficientă, pentru a-l prezenta pe fostul său șef ca fiind rupt de realitate, o personalitate respingătoare. Această strategie i-a consolidat lui Trump poziția în fața lui DeSantis și i-a adus lui Wiles o nouă oportunitate de a lucra în cadrul administrației prezidențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex

pixel