Curs valutar, 8 ianuarie: Leul recuperează față de euro, aurul coboară sub 621 lei/gram
Deputatul PSD Ciprian Şerban a fost ales, luni, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ciprian Şerban a obţinut 195 voturi pentru şi 86 contra. De asemenea, Dumitru Coarnă (SOS România) a obţinut 86 voturi pentru şi 195 contra. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului.
Ilie Bolojan a obţinut 70 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi, Mircia Chelaru (AUR) şi Nadia-Cosmina Cerva (SOS România), au întrunit 29 de voturi, respectiv 14 voturi.
Grupul parlamentar al PSD şi cel al UDMR nu au avut o propunere pentru această funcţie. De asemenea, USR nu a propus un candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Nici grupul parlamentar al POT n-a avut un candidat pentru această calitate.
Fiecare dintre cei trei candidaţi la şefia Senatului s-a prezentat de la microfonul forului. Senatorul AUR Mircia Chelaru a dat detalii despre cariera sa militară şi politică, Ilie Bolojan (PNL) a arătat că are experienţă de 20 de ani în administraţie, iar senatoarea SOS România Nadia-Cosmina Cerva a declarat că este avocat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bulgaria şi România sunt ţările...
Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor.
Informaţiile zilei de la BNR...
În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...
Cererea globală de cupru,...
Economistul Adrian Negrescu...
Optimism pe piaţa de capital,...
Regimul de impozitare al...
Comerțul electronic continuă să...
La aproape trei ani după ce...
Bijuterii evaluate la peste un...
Taxa pe stâlp a revenit în...
Institutul Naţional de...
Primarul Craiovei, Lia Olguța...
Preşedintele Nicuşor Dan nu a...
Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...
Administrația de la Washington...
Prefectura Alba a informat...
Fostul președinte venezuelean...
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...