Cîţu, paralelă între pensii şi salariile mari din IT: Problema poate fi rezolvată

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Florin Citu spune ca Guvernul trebuie sa se ocupe de criza facturilor
Florin Citu spune ca Guvernul trebuie sa se ocupe de criza facturilor
Florin Cîţu a făcut o legătură între pensii şi salariile din domeniul IT.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a participat, miercuri, la evenimentul de prezentare a unui raport finanţat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

"Este un sector (IT, n.r.) care s-a dezvoltat în România cumva sub radar, fără să fie neapărat susţinut activ de Guvern sau de stat şi a arătat clar că atunci când statul nu intervine se întâmplă şi lucruri bune. Rolul nostru, al celor care facem parte din legislativ, este să învăţăm care au fost lucrurile bune care au ajutat sau contextul care a dus la dezvoltarea acestei industrii, să ne asigurăm că nu stricăm lucrurile. Dacă ceva funcţionează ca regulă ar fi bine să nu stricăm, iar apoi să vedem cum putem să îmbunătăţim legislativ, poate şi fiscal. Există tendinţa, în special a statului, ca atunci când ceva funcţionează să mergem să stricăm prin suprataxare pentru a redistribui în mod echitabil către restul societăţii. Ar fi bine să ne abţinem de la astfel de porniri şi să vedem cum a fost dezvoltată această industrie şi să o încurajăm", a afirmat Cîţu.

"Digitalizarea întregului aparat public este o provocare nu doar pentru sistemul public, ci şi pentru sistemul privat", a mai spus liderul PNL.

"Este o industrie (IT&C, n.r.) a viitorului şi ceea ce mă bucură foarte mult este că nu vorbim despre o industrie pe care a ales-o statul să o dezvolte, ci s-a dezvoltat singură. Asta arată că statul nu poate să identifice campioni într-o economie oricât ar dori. Ei apar singuri prin deciziile pe care le iau oamenii în contextul economic pe care îl creează instituţiile statului. Avem nevoie de un sector IT dezvolta pentru că în PNRR şi nu numai ne-am asumat dezvoltare unor proiecte care ţin strict de acest domeniu. Digitalizarea întregului aparat public este o provocare nu doar pentru sistemul public, dar şi pentru sistemul privat. De fiecare dată când avea licitaţii să lucrăm cu firme pentru a digitaliza sau informatiza aparatul public, apar 2-3 firme. E nevoie de mai multe firme, de competiţie şi asta ar scădea şi preţul pentru aceste lucrări", a spus preşedintele Senatului României.

"Problema pensiilor mai mari şi reducerea deficitului poate fi rezolvată cu ajutorul sectoarelor din economie unde oamenii sunt plătiţi bine şi achită taxe şi impozite"

"O cifră importantă este că sunt 270.000 de oameni care lucrează în sectorul IT. Este ceva impresionant dacă ne gândim că salariile din IT sunt printre cele mai mari din economie. Asta înseamnă contribuţii pentru sistemul de pensii, de exemplu. Putem rezolva problema pensiilor mai mari şi reducerea deficitului având sectoare în economie unde oamenii sunt plătiţi bine şi îşi plătesc, bineînţeles, taxele şi impozitele, cheltuiesc bani în economie, TVA etc. Rolul nostru este de a susţine acest sector cu toate instrumentele, dar şi de a îmbunătăţi cadrul în care funcţionează", a subliniat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Nationala a României
Platforma online pentru PNRR / Foto: Freepik
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
Keir Starmer, Friedrich Merz, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski
L'Oreal, sediul central, Paris
Călători în gară / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Cadastru / Foto: Freepik
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Aeroportul Otopeni
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com

pixel