"Am convenit, astăzi, în coaliţie, o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportată la cheltuieli şi venituri. Astfel, ne dorim să asigurăm o dezvoltare robustă a României în următorii ani, dar şi să ne încadrăm, anul acesta, într-o cotă de deficit bugetar agreată cu organismele internaţionale. Am căzut de acord ca, pentru anul 2023, să avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusă, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor şi aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri", a scris Ciucă, pe Facebook.
El a reiterat că era obligatoriu ca, înainte de orice discuţie despre veniturile la buget şi eforturi cerute mediului de afaceri sau populaţiei, să existe o decizie privind reducerea cheltuielilor statului şi viziunea creşterii economice pe termen mediu şi lung.
"În momente ca acestea, statul trebuie să fie primul care dă dovadă că este gata să se eficientizeze pentru a asigura dezvoltarea României", a subliniat Ciucă.
Potrivit acestuia, au fost agreate câteva zeci de măsuri referitoare la reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar, printre care reducerea cu minimum 20% a numărului de secretari de stat şi reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităţilor locale - preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene, primari, viceprimari şi ale reprezentanţilor autorităţii centrale în teritoriu - prefecţi şi subprefecţi.
De asemenea, s-a convenit reducerea numărului de funcţii de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaţilor, desfiinţarea funcţiei publice de şef de birou şi creşterea numărului de persoane din subordinea celor ce deţin funcţii de conducere.
O altă măsură vizează comasarea unor instituţii subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor.
Se mai au în vedere descentralizarea unor servicii, precum şi prioritizarea programelor naţionale de investiţii, a completat fostul premier.
El a menţionat că în companiile de stat urmează să fie redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere.
"Numărul membrilor Consiliilor de administraţie va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5. Totodată, indemnizaţiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizaţia lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază ale personalului cu funcţii de conducere în companiile de stat", a explicat liderul PNL.
Conform acestuia, va fi creat cadrul legal pentru consorţii/parteneriate de achiziţii centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum şi între UAT-uri judeţene şi instituţiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.
O altă măsură vizează acordarea voucherelor de vacanţă doar pentru funcţionarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.
"Pentru instituţiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puţin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituţii vor fi limitate la cel mult de şase ori indemnizaţia brută a unui ministru, iar ale celorlalţi angajaţi la maximum 80% din salariul conducătorului instituţiei", a mai transmis Nicolae Ciucă.
Preşedintele PNL a adăugat că o altă măsură prevede comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% şi desfiinţarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic.
"Cred cu tărie, în continuare, că trebuie să fim foarte atenţi la utilizarea eficientă a investiţiilor majore care au intrat şi vor intra în România şi la atragerea fondurilor din PNRR. De asemenea, este necesar ca, împreună cu specialiştii noştri, să creăm un grup de lucru permanent, care să gândească o proiecţie multianuală, care să dea un 'boost' economiei României. Am încredere că Guvernul Ciolacu va adopta şi implementa cu eficienţă aceste măsuri, atât de necesare în contextul unui război la graniţă, al previziunilor nu tocmai optimiste privind economia globală şi al nevoii României de dezvoltare susţinută"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Sebastian Burduja a...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...