CNAIR: Trei miliarde de lei pentru proiecte investiţii în 2020

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este vorba de multe milioane de lei
Este vorba de multe milioane de lei
Proiectele de investiţii derulate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) beneficiază de o finanţare de aproximativ trei miliarde de lei în 2020, bani care vor asigura decontarea tuturor lucrărilor din acest an, informează compania într-un comunicat.

"Sumele individuale alocate fiecărui proiect de investiţii derulat de CNAIR sunt sume estimate pentru anul 2020. Aceste sume diferă de necesarul comunicat de antreprenori, de regulă supraestimat, deoarece decontarea lucrărilor se va efectua după realocarea bugetară şi în funcţie de ritmul real al lucrărilor în teren. Sumele de care dispune CNAIR în anul 2020 pentru obiectivele de investiţii, de aproximativ 3 miliarde lei, vor asigura prin redistribuire, decontarea tuturor lucrărilor din acest an", susţin reprezentanţii CNAIR.

Astfel, în condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, în cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", pentru finanţarea proiectelor aflate în implementare sau proiecte noi finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.

Citește și Lucian Bode vrea finalizarea în 2020 a loturilor 3 şi 4 din Autostrada Transilvania

De asemenea, pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament neutilizate în cadrul titlului 58 "Proiecte cu finaţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", cu încadrarea la nivelul total al fondurilor aprobate, pentru asigurarea finaţării proiectelor aflate în implementare.

CNAIR menţionează că la nivelul anului 2019 a asigurat finanţarea necesară proiectelor care s-au derulat conform graficului contractual de lucrări. De altfel, Compania de drumuri, ca beneficiar al lucrărilor, "a achitat întotdeauna valoarea acestora, respectând termenele scadente", mai spun reprezentanţii CNAIR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel