CNAS vrea bani pentru o nouă platformă de management

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Platformă medicală
Platformă medicală
CNAS a semnat marți, 21 ianuarie, un Contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), care are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de management. Acest sistem va permite elaborarea de rapoarte, analize și studii menite să optimizeze și să consolideze capacitatea decizională a CNAS, prin prelucrarea datelor specifice colectate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

În baza contractului, CNAS va beneficia de finanțare nerambursabilă de la Autoritatea de Management POCA pentru implementarea proiectului cu titlul „Sistem Integrat de Management în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate”, cod MySMIS 130048/cod SIPOCA 729.

Valoarea totală a proiectului este de 101,98 milioane lei, din care 85,64 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Autoritatea de Management POCA.

Coasigurat 2020: Cum poți fi asigurat la sănătate, fără costuri

„Am reușit să obținem această finanțare cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene și îi mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru suportul acordat. Astăzi, PIAS cuprinde sisteme create la momente diferite, de echipe diferite, care nu pot fi utilizate pentru a obține o analiză integrată. Cu ajutorul acestui proiect, datele din sistem vor fi convertite, reformatate, renumerotate și sumarizate, astfel încât să obținem o imagine unică a activităților CNAS. Analizele integrate ne vor permite elaborarea de politici publice bazate pe dovezi, care să ne ajute în atingerea unor obiective reale, în interesul asiguraților”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Prin sistemul care va fi creat în cadrul acestui proiect, datele extrase din PIAS vor fi integrate și organizate într-un format unic de referință. Astfel, din PIAS vor fi generate rapoarte personalizate în vederea efectuării analizelor, studiilor și statisticilor necesare la nivel intern sau la solicitările Ministerului Sănătății ori a altor instituții precum Institutul Național de Statistică și Institutul Național de Sănătate Publică. Aceste date vor contribui la o mai bună înțelegere a nevoilor asiguraților, la reducerea riscurilor și creșterea eficienței cheltuielilor publice în sistemul de sănătate.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel