Câţi bani cheltuie în România turiştii străini sosiţi în interes de afaceri
Turiştii nerezidenţi sosiţi în...
Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul aprobat a vizat modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri respectarea acordurilor- cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
"Realizarea obiectivelor la termenele precizate presupune un volum foarte mare de activităţi complexe, atât din partea solicitanţilor de autorizaţie, cât şi din partea personalului CNCAN, care efectuează evaluări de securitate nucleară şi inspecţii tehnice de specialitate. În acest context, în perioada imediat următoare, vor fi necesare resurse financiare şi umane adecvate la nivelul CNCAN", se arată în comunicat.
De asemenea, modificările introduse prin actul normativ contribuie la îmbunătăţirea cadrului de reglementare pentru instalaţiile nucleare, ţinând cont de experienţa de reglementare, autorizare şi control, de legislaţia şi standardele internaţionale şi de experienţa de exploatare din domeniul nuclear.
"Competenţa CNCAN ca autoritate de reglementare şi control este esenţială pentru implementarea cu succes a programului nuclear naţional, astfel fiind absolut necesară suplimentarea resurselor CNCAN în mod proporţional cu volumul de muncă şi complexitatea noilor proiecte din domeniul nuclear. Astfel, sunt necesare atât o suplimentare a structurii organizaţionale, pentru gestionarea în bune condiţii a proceselor de autorizare şi control pentru noile proiecte de instalaţii nucleare, inclusiv reactoarele mici de tip modular (SMR), cât şi asigurarea unui nivel corespunzător de salarizare pentru personalul CNCAN. De asemenea, este necesară asigurarea resurselor financiare suficiente la nivelul instituţiei, în vederea îndeplinirii adecvate a atribuţiilor şi responsabilităţilor de reglementare, autorizare şi control", precizează sursa citată.
Conform comunicatului, prin adoptarea proiectului de lege se vor asigura condiţiile de bază pentru funcţionarea CNCAN, astfel încât să poată fi îndeplinite corespunzător activităţile de reglementare, autorizare şi control, în conformitate cu convenţiile internaţionale, directivele europene şi standardele aplicabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Turiştii nerezidenţi sosiţi în...
Modificări la Codul fiscal...
România face un pas important...
Scădere a producţiei de cărbune...
Crizele geopolitice nu mai sunt...
Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...
Zeci de proprietari de...
Traversarea cu bacul a fost...
Relația dintre Jeffrey Epstein...
Nigerul respinge acuzaţiile de...
Ce transformă o locuință într-o...
Drumul până la permisul auto se...
Sute de consumatori din...
Ziua de luni, 29 decembrie,...
România se împrumută tot mai...
Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...
Magistrații conduc detașat...
Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...
Orașul din Grecia care plătește...
Kim Jong Un a ordonat...
Pe măsură ce ne apropiem de...