CNPP, precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață de către beneficiarii stabiliți în străinătate conform Legii nr. 360/2023.

Potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de le 1 septembrie 2024, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

Sintagma "autorități legale" se referă la instituții de pensii, autorități administrative locale, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL - UIL) din Italia, etc.

În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an).

Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.

Modelul noului certificat de viață (RO/DE, RO/EN, RO/ES, RO/FR, RO/HU, RO/IT)  a fost aprobat prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenției beneficiarilor nerezidenți, publicat, la data de 09.07.2024, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651.

Precizăm că beneficiarii nerezidenți aflați în plată pot utiliza, ca mijloc alternativ de verificare administrativă, și modelul anterior de certificat de viață (RO/ES, RO/IT, RO/EN, RO/DE, RO/FR)  prevăzut în Ordinul Președintelui CNPP nr. 865/29.11.2023.

Astfel, în cazul beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, în aplicarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, certificatul de viață (model nou sau vechi) se va transmite până la data de 30 septembrie 2024.

Transmiterea certificatului de viață către casa teritorială de pensii se poate face prin orice mijloace de comunicare, respectiv poștă, fax, e-mail, date de contact care se regăsesc pe site-urile oficiale ale respectivelor instutuții și pe site-ul CNPP https://www.cnpp.ro/casele-teritoriale-de-pensii.

Precizăm că, în cazul noilor beneficiari nerezidenți, dacă între data depunerii cererii de pensionare și data primei plăți a pensiei stabilite prin decizia de acordare a unor drepturi de pensie s-au scurs mai mult de 6 luni, casa teritorială de pensii competentă va transmite, împreună cu decizia de acordare a unor drepturi de pensie și cu o adresă de informare, un exemplar al certificatului de viață, urmând ca prima plată a drepturilor de pensie să se efectueze, în acest caz, după primirea exemplarului completat al certificatului, semnat și ștampilat, care atestă faptul că beneficiarul este în viață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

pixel