Oficial britanic: Domeniul energiei este extrem de important pentru noi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
România şi Marea Britanie ar trebui să privească viitorul cu ambiţie după Brexit, a declarat Andrew Mitchell, comisarul pentru comerţ cu Europa al Marii Britanii. Într-un interviu, el a vorbit şi despre actualul Acord de Retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană, făcut public săptămâna trecută, dar şi despre relaţia Regatului Unit cu România. 

"Exporturile din Marea Britanie în România au crescut cu aproximativ 20% în 18 luni, până la începutul acestui an şi menţinem acest ritm de creştere, puţin sub rata menţionată, dar este o creştere şi anul acesta. Cred că aceasta este dovada încrederii bilaterale în acordurile de schimb şi în relaţiile comerciale", a afirmat el.

AGERPRES: Aţi fost desemnat comisarul pentru Comerţ al Majestăţii Sale în iulie, anul acesta. Puteţi vorbi de momentele-cheie în ceea ce priveşte negocierile pe Brexit din interiorul mandatului dumneavoastră?

Andrew Mitchell: Bineînţeles. Aş vrea să spun în primul rând ce privilegiu este să fiu comisarul pentru Comerţ al Majestăţii Sale în Europa. Rolul comisarului pentru Comerţ cu Europa este legată de acea parte din guvernul britanic care este responsabilă cu relaţiile legate de schimburile comerciale şi investiţii, cu şi în cele 43 de ţări şi state de pe continentul european. Vorbim de continentul european şi nu doar de Uniunea Europeană, acesta este domeniul meu de responsabilitate şi are de-a face cu faptul că aspiraţiile noastre în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile în Europa se aplică întregului continent şi vedem un viitor promiţător pentru această relaţie. Anul trecut am întregistrat 303 miliarde de lire sterline din exporturi cu ţările din Europa, anume 49% din exporturile noastre şi 49% din investiţii au venit de pe acele pieţe. Europa este foarte importantă pentru noi, din punct de vedere comercial, cultural, politic, economic, în perspectiva viitorului, din orice perspectivă v-aţi gândi. Nu ar trebui să confundăm faptul că părăsim Uniunea Europeană cu importanţa pe care o acordăm, în viitor, comerţului cu Europa. V-aş spune - având în vedere că am fost numit în urmă cu trei luni - că lucrul cel mai important, din perspectiva noastră, este să menţinem bazele de pieţe libere, schimburi comerciale deschise şi schimburi simple pe tot teritoriul Uniunii Europene. Şi, gândindu-ne în timpul acesta la parteneriatul economic viitor, ne concentrăm pentru a asigura cel mai apropiat şi cel mai bun raport comercial cu partenerii noştri europeni, post- Brexit.

AGERPRES: Actualul Acord de Retragere, care a fost făcut public, menţionează o zonă de liber schimb comercial între UK şi UE. Cât de realistă este această creionare a unei zone de liber schimb între cele două părţi? Acesta este unul din aspectele discutate în negocierile pe Brexit.

Andrew Mitchell: Baza pe care ne-am construit propunerile şi acordul de principiu la care am ajuns cu partenerii noştri europeni are ca fundament schimburile simple de bunuri şi produse agroalimentare, cu un set de reguli comune, care apoi vor deveni punctul de pornire pentru o relaţie apropiată în ceea ce priveşte schimburile comerciale între Europa şi Regatul Unit. Acesta nu este un lucru complicat, pentru că pornim de la acelaşi nivel. În prezent suntem membri ai aceleiaşi pieţe unice şi uniuni vamale şi, în acest sens, un asemenea parteneriat economic este unic. Este unic pentru că pornim din acelaşi punct. Avem aceleaşi standarde, aplicăm aceleaşi reglementări şi, vorbind pe larg, pieţele noastre sunt foarte integrate. Deci este complet legitim şi posibil 100% să avem pieţe profund integrate pentru bunuri şi produse agroalimentare, în întreaga Europă. Iar aceasta este intenţia din spatele viitorului acord privind parteneriatul economic. Dar am vrea să negociem, odată ce Acordul de Retragere este încheiat.

AGERPRES: De asemenea, Acordul de Retragere menţionează "nediscriminarea". Oamenii au votat să părăsească Uniunea Europeană pentru că şi-au dorit ca Marea Britanie să fie pe primul loc. Cum se vor armoniza aceste două aspecte?

Andrew Mitchell: Ei bine, vorbim de nediscriminare în sensul în care aspiraţiile către standarde foarte înalte sunt ceva de înţeles şi nu cred că cineva ar putea crede că părăsim Uniunea Europeană pentru că dorim să ne coborâm standardele. Ştiu că au existat discuţii despre un model economic pentru Marea Britanie ce include taxe mici şi standarde mai mici decât restul ţărilor din Europa. Nu am întâlnit printre britanicii care au votat să părăsească Uniunea Europeană oameni care au făcut asta pentru a coborî standardele. Avem cele mai înalte aspiraţii şi pieţele şi economiile noastre lucrează în baza faptului că noi producem bunuri şi servicii de înaltă calitate. Credem că o piaţă competitivă şi globală este bazată pe înaltă calitate. Nu văd nicio dorinţă de standarde mai joase.

AGERPRES: Există multe tensiuni în jurul prezentului Acord de Retragere. Care credeţi că sunt principalele aspecte la care nu trebuie să se renunţe, din acest Acord, în momentul în care se va ajunge la unul final?

Andrew Mitchell: Acordul de retragere este negociat într-o asemenea manieră încât să asigure - alături de acordul politic, care este deasupra sa - un schimb comercial simplu de bunuri şi produse agroalimentare pe continent, alături de acorduri integrate ce privesc serviciile şi reglementările şi controalele legate de standarde. Aceste lucruri fac parte dintr-un pachet integrat care creează o relaţie de schimburi comerciale competitivă între Marea Britanie şi Europa. Nu văd cum ar putea lipsi elemente de aici fără să cauzeze întregului Acord. Într-o măsură, avem nevoie de capacitatea de a face comerţ eficient peste graniţe iar faptul că bunurile şi produsele agroalimentare sunt incluse în regulamentul comun şi acea piaţă unică pentru bunuri este asociat cu faptul că lanţul nostru de aprovizionare din Europa este atât de integrat. Ştim asta, pentru că motoare care sunt create în Bridgend (Ţara Galilor - n.r.) sunt aduse în România pentru a fi asamblate în maşini. Este un exemplu al motivului pentru care merită să avem un asemenea acord. În paralel, dacă vorbim de standarde, suntem, în mod clar, o economie ce înfloreşte de pe urma exporturilor serviciilor, în special. Vrem să ne asigurăm că avem cele mai înalte standarde posibile şi că ne dezvoltăm şi consolidăm pieţele noastre internaţionale pentru servicii în viitor. Şi, într-o măsură, avem o abordare diferită când vine vorba de servicii: vedem oportunităţi într-o lume mai mare, să avem posibilitatea de a crea acorduri de liber schimb pe baza acelor servicii care au o înaltă competitivitate. Vorbim de un pachet, de un amalgam şi cred că integritatea acestui pachet este foarte importantă şi vom lucra pentru integritatea acestui pachet, ce include elemente legate de comerţ şi schimburi.

AGERPRES: Pentru că sunteţi în România, puteţi vorbi de fluctuaţiile schimburilor România - Marea Britanie după votul pentru Brexit? De asemenea, care sunt domeniile-cheie în care Marea Britanie doreşte să investească în România?

Andrew Mitchell: Este interesant de remarcat că schimburile comerciale între Marea Britanie şi România au crescut. Exporturile din Marea Britanie în România au crescut cu aproximativ 20 % în 18 luni, până la începutul acestui an şi menţinem acest ritm de creştere, puţin sub rata menţionată, dar este o creştere şi anul acesta. Cred că aceasta este dovada încrederii bilaterale în acordurile de schimb şi în relaţiile comerciale. Cred că, cel puţin din punctul de vedere al Marii Britanii - ca al 12-lea cel mai mare investitor în piaţa română - aceasta este o piaţă care poate creşte. Au existat investiţii recente, ale London Stock Exchange şi ale Liberty House, în piaţa de oţel. Este un indicator al domeniilor pe care noi le considerăm cu perspectivă de creştere a investiţiilor britanice în România. Domeniul energiei este extrem de important pentru noi, de asemenea, infrastructura, sănătatea au pentru noi oportunităţi. Cred că dacă priviţi ce se petrece în locuri precum Cluj, în zona tehnicii, noi, britanicii, vedem perspective acolo. Suntem mulţumiţi de relaţia pe care o avem în prezent, dar credem în mod sincer că putem face mai mult şi vrem să creăm, în contextul în care părăsim Uniunea Europeană, piaţa unică şi uniunea vamală, o bază pentru o relaţie ce avansează şi permite schimburilor bilaterale să prospere. Acesta nu este un final, este un început. Cred că, în termeni bilaterali, România şi Marea Britanie ar trebui să privească viitorul cu ambiţie.

***

Andrew Mitchell a fost numit Comisarul pentru Comerţ al Majestăţii Sale (Her Majesty Trade Commissioner) pentru Europa în iulie 2018.

Înainte de aceasta, a fost directorul unei agenţii britanice de creaţie şi comunicare care a colaborat cu clienţi internaţionali, printre care şi oraşele care şi-au depus candidaturile pentru organizarea Jocurilor Olimpice, dar şi pentru alte evenimente sportive mari.

Cu o experienţă de 25 de ani în conducerea organizaţiilor din sectorul public şi privat, el a deţinut, de asemenea, funcţii de conducere şi în cadrul Ministerului de Afaceri Externe al Regatului Unit (FCO).

Comisarul pentru comerţ al Majestăţii Sale în Europa (HMTC) în Europa cooperează îndeaproape cu reţeaua diplomatică extinsă pentru a coordona eforturile guvernului pentru promovarea comerţului din Regatul Unit în afara graniţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...


pixel