Comisia Europeană va porni o investigație la sediile unor mari companii auto chineze

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fabrică auto / sursa foto: Freepik.com / usertrmk
Fabrică auto / sursa foto: Freepik.com / usertrmk
Pentru a afla dacă este necesară impunerea unor tarife asupra companiilor auto chineze care ar fi abordat anumite strategii neconcurențiale, afectât astfel piața europeană, investigatori de la Comisia Europeană vor face anumite inspecții pentru a determina acest fapt.

Printre producătorii auto vizaţi se află BYD, Geely şi SAIC. Investigatorii nu sunt interesaţi de brandurile din afara Chinei care produc vehicule în statul asiatic, cum ar fi Tesla, Renault şi BMW, susţin sursele, conform Reuters.

Ancheta, lansată în octombrie şi programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un "protecţionism pur" şi a subliniat că este probabil să dăuneze relaţiilor comerciale sino-europene.

Reprezentanţii Comisiei Europene, ai Ministerului Comerţului din China, ai BYD şi SAIC nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia. Oficialii Geely au refuzat să comenteze dar au citat comunicatul lor din octombrie în care se arată că firma respectă toate legile şi sprijină pe plan global concurenţa loială pe piaţă.

Una dintre surse a spus că anchetatorii ar fi sosit în China, în timp ce altă sursă susţine că vizitele sunt programate în ianuarie şi februarie.

Vor fi efectuate inspecţii la faţa locului, verificându-se răspunsurile la chestionare ale producătorilor auto, adaugă sursele.

În documentele Comisiei Europene se precizează că ancheta este "în stadiu iniţial" şi vizitele de verificare vor fi efectuate până în 11 aprilie.

 

Răspunsul Chinei



În 5 ianuarie, Ministerul Comerţului din China a anunţat demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.

Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.

"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti", susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group. "Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice", a declarat Barkin.

Printre modelele populare din China exportate spre Europa se află MG de la SAIC şi Volvo (deţinut de Geely).

Ponderea maşinilor produse în China pe piaţa vehiculelor electrice din UE a urcat la 8% şi ar putea ajunge la 15% în 2025, în mod obişnuit EV din China fiind cu 20% mai ieftine decât modelele produse în blocul comunitar.

În prezent, producătorii EV din China, de la liderul pieţei BYD la rivalii mai mici Xpeng şi Nio, îşi accelerează eforturile pentru a se extinde peste hotare, în contextul intensificării concurenţei pe piaţa internă şi al atenuării creşterii vânzărilor în China. Mulţi au făcut o prioritate din vânzările către Europa.

Se estimează că în 2023 China a depăşit Japonia, devenind cel mai mare exportator auto global, livrând 5,26 milioane de vehicule, evaluate la aproximativ 102 miliarde de dolari, a anunţat săptămâna aceasta o asociaţie auto chineză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor electric
Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...

Bursa de Valori București
Oameni pe stradă
Bani

Leul încheie săptămâna impunându-se în fața dolarului

BNR a anunțat cotațiile valutare pentru vineri, 21...

Energie regenerabilă / Sursa: Freepik.com

Burduja: România are nevoie de energie sigură, accesibilă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre...


pixel