Concediu mai bine plătit. Proiect adoptat tacit de Senat

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ar fi o veste bună dacă proiectul va prinde viață
Ar fi o veste bună dacă proiectul va prinde viață
Conform legislației în vigoare, persoanele care adoptă copii, fie că e vorba de indivizi singuri sau de o familie, beneficiază de un concediu de acomodare și de indemnizația aferentă, în valoare lunară de 1.700 de lei. Această sumă ar putea fi majorată, dacă proiectul legislativ adoptat tacit de Senat va fi aprobat și de Camera Deputaților. 

Printre altele, documentul prevede că persoanele singure care vor să adopte un copil vor primi un concediu de acomodare mai scurt, de numai șase luni, față de cel mult un an cât reprezintă, în prezent. În cazul famiilor adoptatoare nu se schimbă nimic, conform proiectului de act normativ care a trecut de Senat.

În ceea ce privește indemnizația aferentă concediului de acomodare, pentru stabilirea ei s-ar putea aplica altă formulă de calcul, diferită de cea actuală. Mai exact, ajutorul de care vor beneficia persoanele singure care adoptă un copil va reprezenta 85% din media veniturilor nete obținute în anul anterior adopției.

Citește și Ajutor financiar de la angajator. Este o noutate pentru salariați

În momentul de față, indemnizația pentru aceste persoane este calculată în funcție de indicele social de referință (ISR) și are aceeași valoare cu cea destinată familiilor adoptatoare, și anume este 1.700 de lei, adică 3,4 ISR. Totuși, după cum se precizează în inițiativa legislativă, indemnizația de acomodare va fi plafonată. Concret, ea nu va putea fi mai mică decât indemnizația din prezent (1.700 de lei) și nici nu va putea depăși valoarea de 8.500 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Transelectrica
U.S. Immigration and Customs Enforcement
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel