Conducerea MedLife răsuflă ușurată: A ajuns la o înțelegere cu băncile

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Orban: Va trebui să stabilim nişte reguli şi eventual beneficiile pe care le au medicii de familie
Orban: Va trebui să stabilim nişte reguli şi eventual beneficiile pe care le au medicii de familie
Consiliul de Administraţie al MedLife a semnat o facilitate de credit sindicalizat cu Banca Comercială Română (BCR), Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, pentru refinanţarea facilităţilor existente, prelungirea perioadei de finanţare, rearanjarea termenelor şi condiţiilor aferente, precum şi pentru majorarea limitei de finanţare până la un prag de aproximativ 66 de milioane de euro.

"Limita suplimentară de credit de 10 milioane euro va fi sub forma unei facilităţi la termen şi va fi folosită de MedLife, împreună cu alte lichidităţi proprii ale companiei, pentru eventuale noi oportunităţi de achiziţii în piaţă. CA MedLife a fost autorizat şi delegat pentru acest demers în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, ce a avut loc în data de 8 octombrie 2018", potrivit unui comunicat postat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform sursei citate, un alt punct de discuţie pe ordinea de zi a AGEA a făcut referire la împuternicirea Consiliului de Administraţie de a decide oferirea acţiunilor proprii MedLife către actuali sau foşti angajaţi sau actuali sau foşti membri ai conducerii filialelor (numiţi Destinatarii Programului), care au şi calitatea de acţionari/asociaţi ai acestor filiale (companii din grup, unităţi medicale), în schimbul acţiunilor deţinute de către Destinatarii Programului în filiale.

"Oferirea de acţiuni MedLife către Destinatarii Programului în schimbul acţiunilor/părţilor sociale deţinute de aceştia în filialele MedLife vizează alinierea la nivel de grup, dar şi concordanţă cu strategia de achiziţii, care recunoaşte şi încurajează contribuţia fondatorilor filialelor la activitatea integrată a grupului MedLife", precizează compania.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România, operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Din punct de vedere al vânzărilor, MedLife una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.

La data de 31 marte, activele totale ale MedLife se ridicau la 615,66 milioane lei, în urcare cu 2,04% față de cele de 603,34 milioane lei de la 31 decembrie 2017. În același timp, datoriile totale s-au majorat cu 1,82%, la 443,61 milioane lei, de la 435,68 milioane lei. Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare "M".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel