Conpet, cifră de afaceri mai mare cu 10,7%

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Conpet
Conpet
Sunt rezultatele pentru prima jumătate a anului în curs.

Conpet SA a înregistrat în primele șase luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 266,9 milioane lei, marcând o creștere de 10,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent și depășind cu 1,1% estimările bugetare, conform unui comunicat al companiei transmis luni Bursei de Valori București.

Profitul net al companiei pentru această perioadă s-a ridicat la 25,69 milioane lei, cu 9,79 milioane lei peste nivelul bugetat, dar cu 3,79 milioane lei sub valoarea înregistrată în prima jumătate a anului 2023.

La data de 30 iunie 2024, veniturile din exploatare au crescut cu 15,5% față de aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 305,3 milioane lei, depășind cu 4,2% prevederile bugetare. În același timp, cheltuielile de exploatare au înregistrat o creștere de 19,5%, atingând 278,9 milioane lei. Această creștere a fost influențată în principal de majorarea cheltuielilor pentru serviciile pe calea ferată, redevențele petroliere, cheltuielile de personal, precum și ajustările de valoare ale activelor circulante și imobilizărilor.

Transportul prin conducte 

Profitul din exploatare pentru primele șase luni ale anului 2024 a fost de 26,44 milioane lei, în scădere cu 14,6% (4,52 milioane lei) față de aceeași perioadă din 2023, dar cu 8,48 milioane lei (47,3%) peste nivelul bugetat.

Conpet SA se ocupă cu transportul prin conducte și pe calea ferată al țițeiului intern și din import, precum și al altor produse petroliere către rafinăriile din România. În conformitate cu Legea 238/2004, Sistemul Național de Transport prin conducte este proprietatea publică a statului, iar Conpet este concesionarul acestui sistem din 2002, pe o perioadă de 30 de ani.

Compania este listată la Bursa de Valori București din august 2004, iar principalul acționar este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participație de 58,7162%.

Valoare dividend 

Depozitarul Central a anunțat investitorii că până pe 17/06/2027 distribuie dividende pentru acţionarii CONPET S.A. Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2023, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 6.7864099480 LEI.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 29/05/2024. Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 17/06/2024.

Rezultate pentru primele trei luni 

În primele trei luni ale anului 2024, Conpet a obținut un profit net de 12,96 milioane de lei, înregistrând o scădere de 28,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, conform datelor financiare transmise miercuri Bursei de Valori București.

În aceeași perioadă, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 4,8%, ajungând la 133,89 milioane de lei. Profitul brut a fost de 15,58 milioane de lei, cu o scădere de 26,9% față de aceeași perioadă din 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel