Consecințele creșterii salariului minim pentru persoanele fizice

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Anumite categorii de lucrători
Anumite categorii de lucrători
Decizia de majorare a salariului minim brut pe țară la 2.230 de lei va fi resimțită și de persoanele care nu sunt plătite cu minimul pe economie. Este vorba, printre altele, de remunerații majorate pentru zilieri și interni, dar și de o creștere a contribuției la sănătate pentru persoanele fără venituri.

1. Persoanele fără venituri vor plăti mai mult pentru asigurarea medicală opțională. Astfel, dacă anul trecut au achitat pentru tot anul 1.248 de lei, adică 10% din șase salarii minime brute, în 2020 suma se ridică la 1.338 de lei.

2. Crește pragul minim de datorii de la care se poate cere insolvența persoane fizice. Din moment ce cuantumul minim al datoriilor este de 15 salarii minime, pragul ajunge la 33.450 de lei.

3. Zilierii vor primi remunerații mai mari. Concret, remunerația brută orară a zilierilor se va majora de la 12,4 la 13,3 lei, în condițiile în care legislația stabilește că aceasta nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim.

Citește și Salarii minime. Reglementări valabile pentru 2020

4. Internii vor fi plătiți mai bine. Cuantumul minim al indemnizației de internship e de cel puțin 50% din salariul minim brut pe țară, ceea ce înseamnă o plată minimă de 1.115 lei în 2020, față de 1.040 de lei în 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel