Constructorii români cer sprijinul guvernului

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sectorul construcţiilor trebuie să devină prioritate economică, ca şi IT-ul, lipsa de măsuri guvernamentale, precum cele care să stimuleze fiscalitatea companiilor şi salarizarea specialiştilor, ar face ca acest domeniu să devină o umbră din ce a fost, a apreciat, joi, Valentin Petrescu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), într-o conferinţă de specialitate. 

"Avem o mare problemă. Trebuie să ne punem problema cine mai construieşte în ţară, cine va mai putea participa la licitaţii. Vom mai avea constructori români? Acum suntem pe creştere economică, dar este o ciudăţenie. Dacă în toate economiile serioase, construcţiile sunt motorul, în România construcţiile sunt în regres. Avem creştere economică pe ansamblul economiei, şi construcţiile sunt în regres. Pentru că am fost lăsaţi de izbelişte. Noi am găsit soluţii şi le-am înaintat Guvernului", a precizat Valentin Petrescu.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele nouă luni ale anului 2018 faţă de perioada similară din 2017, cu 4,1%. Scăderea a fost reflectată la lucrările de construcţii noi (-8,2%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 27,4% şi la clădirile nerezidenţiale cu 0,8%.

De altfel, şi Eurostat a anunţat că lucrările de construcţii în România au înregistrat, în luna septembrie 2018 comparativ cu septembrie 2017, un declin de 1%, acesta fiind al treilea declin în ritm anual al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană.

"În România, ne confruntăm cu o criză acută a forţei de muncă, începută de trei ani în urmă. La nivel naţional avem doar 300.000 de muncitori în construcţii, pe când necesarul pentru firmele de construcţii pentru firmele înregistrate în România este de peste 700.000. Dacă facem o statistică, lunar nu reuşim să acoperim mai mult de 10-15% din cât ne propunem să angajăm sau să formăm. Există o fluctuaţie foarte mare forţei de muncă. Preţul forţei de muncă a crescut cu 50%", a precizat Sorin Grecu, vicepreşedintele FPSC.

Acesta susţine că se importă forţă de muncă de pe piaţa asiatică, în principal din India, Vietnam, Filipine, aceasta fiind însă o soluţie costisitoare ca timp de selecţie şi formare, având o productivitate mică în primele luni.

"Avem nevoie de sprijinul Guvernului. Avem nevoie de facilităţi, avem nevoie de subvenţii pentru a putea creşte salarizarea în construcţii. Este singura soluţie de a atrage muncitori calificaţi, de a-i readuce pe cei plecaţi din ţară", a spus Sorin Grecu.

Conform reprezentanţilor FPSC, salariul minim net ar trebui să ajungă la 500 de euro pentru muncitorii calificaţi, crescând chiar la 5.000 de euro pe lună pentru inginerii cu specializări şi competenţe deosebite.

Reprezentanţii FPSC solicită Guvernului înfiinţarea unui fond de garantare, în care statul să vină cu 70-80%, deoarece în prezent băncile consideră sectorul construcţiilor ca pe unul cu probleme.

"Avem o problemă legată şi de neadoptarea legislaţiei în timp util. Mă refer la normele care sunt specifice activităţii noastre. Am cerut Guvernului să adopte în regim de urgenţă normativul de protecţie la foc la materialele de construcţii. Acum lucrăm după un normativ depăşit, vechi de 20 de ani", a spus Petrescu.

FPSC solicită Guvernului declararea construcţiilor sector prioritar pentru următorii 10 ani, creşterea salariului minim net la 500 de euro şi subvenţionarea taxelor aferente acestui salariu la un nivel de circa 20%, actualizarea şi ajustarea preţului contractelor, modificarea prevederilor la angajaţii străini, introducerea obligativităţii acordării avansului de 30% pentru lucrări de construcţii, certificarea profesională, subvenţii pentru exportul de tâmplărie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Documente ANAF. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Clădirea Guvernului de la Kiev, lovită de dronele rusești
NASDAQ
Dunărea la Baziaș / captură video
Ședința în Parlamentul României
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Legea educației se modifică
O persoană utilizează un card bancar la un ATM / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă

OPEC+ mișcare surpriză. Decizie privind producția de petrol

OPEC+, alianța formată din statele membre ale OPEC,...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Cablu submarin de internet
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi
De vină este un operator de telefonie mobilă

CNAIR anunță suspendarea temporară a emiterii rovinietelor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Donald Trump
Plaiul Unirii / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Banca Naționala a României
Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Captură video
Plaja goală la Mamaia în plin sezon estival / Foto: Captură video
Modificari fiscale 2025. Foto: Pexels.com
Donald Trump

Trump sare la gâtul Europei după ce Google a fost amendată

Uniunea Europeană a decis să amendeze Google cu aproape...

Google

pixel