Contrabanda cu ţigări înfloreşte în România. Record al ultimilor trei ani

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Contrabanda cu tutun
Contrabanda cu tutun
Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel. Este cea mai abruptă creștere la două luni, din septembrie 2013.

„În luna martie contrabanda înregistrează cea mai mare creștere în regiunea sud-vest, cu 6,7 p.p. până la 11,9%. De asemenea, în zona de vest cu 5,8 p.p. până la 14,1%. Și în luna martie, nord-est continuă să fie cea mai afectată de piața neagră (21,3%, în creștere cu 2,1 p.p. față de ianuarie). Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, cea mai mare pondere o deține în continuare Duty Free (peste 41%), urmată de Bulgaria, aflată în creștere semnificativă cu 7,5 p.p. până la 20,5%. Pe de altă parte, ponderea produselor din Moldova scade cu 5,7 p.p. până la 15,9%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

 

„Cel mai recent studiu Novel consemnează un record al nivelului contrabandei în România pentru ultimii trei ani, principalele surse fiind produsele destinate duty free dovedite ca fiind contrafăcute - 41% și produse din tutun destinate pieței din Bulgaria – 20.5%. Creșterile repetate ale nivelului taxării și scăderea puterii de cumpărare în România față de statele vecine precum Bulgaria determină creșteri semnificative ale interesului consumatorilor către produse mai ieftine disponibile în piața ilicită. Acestea sunt produse fie contrafăcute, fie pentru care nu se plătesc taxe în România, rezultatul fiind unul cert: diminuarea potențialului de business legitim în România și scăderea veniturilor la bugetul de stat. Susținem cu tărie și sprijinim eforturile concertate ale autorităților pentru combaterea traficului ilicit și identificarea unor soluții pe măsura noilor amenințări, care să evite creșteri nedorite ale nivelului contrabandei, precum cele înregistrate în prezent”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru relații externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

 

„Din experiența de până acum, putem spune că, de regulă, se înregistrează majorări bruște ale contrabandei, la fiecare salt neplanificat al accizelor. Anul trecut, Guvernul a decis o creștere accelerată a accizelor, mai mult și mai repede decât prevedea calendarul abia stabilit, iar consecințele se văd deja. Sperăm ca acest avans al comerțului ilegal să nu marcheze un trend și să se respecte ceea ce a mai rămas din calendarul prevăzut în Codul Fiscal. Ca mari contribuabili, avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă. Însă în acest an electoral se află în dezbaterea Parlamentului nu mai puțin de zece inițiative legislative anti-tutun, unele dintre ele conținând prevederi radicale care pot impulsiona contrabanda, cum ar fi interzicerea expunerii pachetelor la raft. Pentru că, pe sub tejghea, se poate vinde orice, mai ales în orașele mici și în mediul rural”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

 

„Creșterea de peste două puncte procentuale a pieței negre este îngrijorătoare, mai ales că depășește nivelul mediu al contrabandei din Uniunea Europeană, de circa 8%, conform studiului KPMG. În fiecare an, statele membre pierd peste 11 miliarde de euro prin contrabanda cu produse din tutun. Comerțul ilegal este un fenomen cu consecințe grave nu doar asupra bugetului statului, este un fenomen periculos care impactează puternic și sănătatea românilor. Ca urmare, dacă ne uităm la contextul geopolitic actual și la perspectiva aderării la Schengen, este necesar ca rezultatele studiului Novel din luna martie să reprezinte un semnal de alarmă.  Este nevoie de crearea unei strategii naţionale integrate de combatere a comerţului ilicit de mărfuri. Astfel, vom avea o coordonare eficientă a activităților de control organizate de instituțiile cu putere decizională în domeniu”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România

 

„În ultimele luni, presa a relatat despre capturi record, percheziții în mai multe județe și alte acțiuni de amploare de destructurare a unor grupări infracționale. Cu toate acestea, pentru că eforturile autorităților de aplicare a legii nu au fost susținute de o politică fiscală coerentă, contrabanda a crescut. De asemenea, schimbarea surselor de proveniență a produselor de pe piața neagră, arată că rețelele de crimă organizată se adaptează rapid și găsesc constant modalități de a face profit. Aceasta demonstrează că este nevoie de aceeași vigilență, și la granițele de nord și nord-est, ca și la cele din sud, sud-est și sud-vest. Iar resursele și energia autorităților trebuie susținute de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă, aspecte esențiale nu doar pentru industria noastră, dar și pentru întreg mediul de afaceri și pentru consolidarea veniturilor bugetare”, a adăugat  Enrico Ziino, Head of Corporate & Legal Affairs South East Europe, Imperial Brands.

 

„Poliția de Frontieră Română este permanent implicată în acţiuni derulate pe linia combaterii traficului cu produse de contrabandă, rezultatele obţinute fiind foarte bune. Astfel, în primele trei luni ale anului, în urma eforturilor susținute ale polițiştilor de frontieră, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 13 milioane lei. Tot în primul trimestru poliţiştii de frontieră au mai confiscat 6.200 kg tutun vrac şi 47 kg tutun pentru narghilea. Poliția de Frontieră va continua să se afle în prima linie pentru combaterea contrabandei, țigaretele numărându-se printre cele mai traficate produse la frontierele țării.”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie Cornel-Laurian Stoica.

 

„Polițiștii și partenerii instituționali desfășoară permanent verificări și acțiuni pentru combaterea contrabandei cu țigarete. În primele trei luni ale anului, au fost capturate peste 4.300.000 de țigarete și înregistrate 120 de dosare penale, în cadrul cărora au fost cercetate 192 de persoane. Scopul nostru rămâne să prevenim și să combatem eficient infracționalitatea săvârșită în domeniul traficului, prelucrării și comerțului ilegal cu țigarete și a altor produse din tutun, în vederea diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, depistării mecanismelor de funcționare a pieței ilegale și eliminării concurenței neloiale.”, a declarat la rândul său directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române - chestor de poliție Aurel Dobre.

 

Anual, companiile de tutun, mari contribuabili, virează la bugetul statului peste 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Prudență pentru viitor
Dumitru Costin, Liderul BNS
Gaze

Qatarul amenință, UE riscă să rămână fără gaze

Poate fi un simplu joc de glezne, o încercare de...

WhatsApp / FOTO: Freepik

WhatsApp va ”cânta”! Aplicația introduce o funcție nouă

WhatsApp continuă să-și îmbunătățească funcția de...

Transformare / FOTO: Pagina de Facebook a ministrului Burduja

Burduja, despre transformarea energetică a României

Ministrul Energiei a făcut bilanțului anului 2024, unul...

TikTok

Țara care a interzis TikTok pentru un an

Decizia vine pe fondul unor controverse globale legate...

BNP Paribas, unul dintre actorii tranzacției / FOTO: Wikipedia
La benzinărie / FOTO: Freepik

Cât costă benzina și motorina înainte de Sărbători

Pe scurt, prețurile la carburanți au crescut. 

Donald Trump / Foto: Casa Albă
Drone militare / Foto: DCBusiness
Transport de mărfuri / FOTO: Freepik

Transportul aerian de mărfuri, evoluție bună în România

Cifre dezvăluite de Institutul Național de Statistică.

Viktor Orban și Volodimir Zelenski
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja / FOTO: Facebook
Energie verde / Foto: Freepik
Navă transportoare de gaz natural lichefiat / FOTO: Wikipedia

Europa se agață de gazele rusești. Un nivel record în 2024

Surprinzători cine sunt cei mai mari cumpărători. 

Agricultură

Seceta pedologică se menține în această regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o...

Aur / FOTO: Freepik
Cu ochii pe consum
Militari germani / FOTO: Wikipedia
Tancuri Leopard 2 produse de Germania / Foto: NATO / Flickr
Un plan de economii fără precedent

Volkswagen va concedia 35.000 de angajați în Germania

Negocieri intense pentru un plan de economii fără...

Capitoliul / FOTO: Freepik
Se dorește o altfel de platformă

Miliardarul american care vrea să transforme TikTok

Miliardarul american Frank McCourt intenționează o...

Ouă
Bună dimineața!
Viktor Orban și Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro

Viktor Orban a explicat de ce a venit la București

Cred că de la Bucureşti sau Budapesta nu putem evalua cu...


pixel