Contractul de închiriere. O nouă procedură intră în vigoare din 1 ianuarie 2023

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ce trebuie să știe persoanele vizate
Ce trebuie să știe persoanele vizate
De la bun început trebuie precizat că noua procedură nu vizează persoanele care obțin venituri din arendă sau din închiriere turistică a unor spații din propria locuință.

Noua procedură de înregistrare obligatorie a contractelor de închiriere se regăsește într-un ordin publicat în Monitorul Oficial de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 

Prin Ordonanța de Guvern nr. 16/2022, persoanele care obțin venituri din închirierea bunurilor proprii vor fi obligați, în termen de 30 de zile, să înregistreze la ANAF contractele pe care le încheie. Excepție fac numai cei ce obțin venituri din arendă sau din camerele pentru turiști.

Noua regulă se aplică atât contractelor de închiriere încheiate de la 1 ianuarie 2023, cât și contractelor de închiriere care se află în derulare la acel moment (pentru acestea din urmă termenul de conformare este de 90 de zile).

Pentru a pune în aplicare această schimbare, cei de la ANAF au oficializat Ordinul 2.031/2022, care conține modificări la formularul 168 și instrucțiunile sale de completare.

Publicația Avocatnet prezintă principalii pași ai procedurii actualizate ce se aplică din prima zi a anului viitor:

- contractul de închiriere trebuie înregistrat la ANAF în maximum 30 de zile de la încheierea acestuia, prin completarea și transmiterea formularului 168; formularul se transmite organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice;

- cererea de înregistrare se completează în dublu exemplar, unul dintre ele fiind păstrat de contribuabil; dacă sunt mai mulți proprietari la un bun închiriat, fiecare dintre ei trebuie să înregistreze contractul de închiriere la ANAF; la cerere trebuie anexată o copie conformă cu originalul a contractului de închiriere;

- cererea de înregistrare se poate depune fie online, în format electronic, fie în persoană, la registratura Fiscului sau poate fi trimis prin poștă, cu confirmare de primire, în format tipărit; data înregistrării contractului de închiriere e considerată data înregistrării cererii la registratura ANAF, data poștei sau data înregistrării cererii online;

- înregistrarea contractelor de închiriere în evidența ANAF se face intern în maximum cinci zile de la data depunerii cererii;

- cei care obțin venituri din închiriere și nu-și înregistrează contractele la ANAF vor fi atenționați de autorități că au această obligație de îndeplinit.

În cazul în care cel care închiriază este persoană juridică, formularul 168, însoțit de o copie conformă a contractului de închiriere, se transmite exclusiv online către ANAF.

Citește și Românii, controlați de ANAF pe rețelele de socializare

Lucian Heiuș a explicat că instituția face controale de acest gen de mai mult timp: ”Începând din vară, am intensificat aceste controale a veniturilor pe care le obțin persoanele fizice și pe care nu le declară. Pornind de la un fenomen care s-a simțit foarte mult în societate, chiar o frustrare pentru că existau multe persoane care, prin averea pe care o afișau, sfidau oamenii care își achita impozitele și taxele. Pot să va spun că în luna octombrie am identificat o persoană fizică la care diferența dintre venitul pe care l-a declarat în ultimii cinci ani și averea pe care a acumulat-o a fost de peste 20 de milioane de lei. Este vorba despre o persoană din Satu Mare. Iar impozitul pe care l-am calculat și pe care trebuie să îl recuperăm este de 2,6 milioane de lei”, a explicat președintele ANAF.

Oficialul a mai explicat că instituția pe care o conduce deține un program (un soft) care le indică inspectorilor fiscali conturile cele mai accesate de  pe rețelele de socializare, pentru a depista sumele de bani nedeclarate.

Cine sunt cei pe care ANAF îi urmărește

”Legat de rețelele sociale, poate discutăm despre alt gen de controale. În ultima perioada au apărut profesii noi, prin care anumite persoane obțin venituri prin activitatea pe care o desfășoară pe aceste rețele sociale. Venit care trebuie să fie declarat și care trebuie să fie impozitat. Și aici vorbim despre o sfera foarte largă. .... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT

Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...

Foto: Oana Pavelescu
PPC
Timpul de lucru. Foto: Freepik.com
foto: pexels.com
factura energie. Freepik.com
Banca Națională a României
Freepik.com

Start optimist la BVB: Majoritatea indicilor, în urcare

Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Paste. Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Banca Naționala a României
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Factură energie electrică

România, din nou în zona roșie a hărții energetice europene

Prețul energiei electrice în România a ajuns joi, 23...

Benzinărie Lukoil
Google / Foto: Unsplash
Un fermier culege boabe de cafea / Foto: Unsplash
Petroliști Aramco / Foto: Aramco
George Niculescu
Tom Ford Oud Voyager, Dior Bois d’Argent Esprit de Parfum, Van Cleef & Arpels Moonlight Cherry, Hermès Barénia Eau de Parfum Intense, Gucci Muschio di Luce
Radu Miruță
Procesoare / Foto: Freepik
Contor electric
Bursa de Valori București

Companiile energetice și băncile domină rulajele la BVB

Bursa de Valori București a încheiat ședința de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Rabla. Foto: Pexels.com
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distrus de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
TVA / Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Un muncitor manevrează un utilaj industrial / Foto: Freepik

pixel