Cooperare transfrontalieră cu Bulgaria

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice, Petya Avramova, adjunctul acesteia Denitsa Nikolova şi ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea, au avut miercuri o întâlnire de lucru pentru a discuta despre pregătirea unui nou program de cooperare transfrontalieră între cele două ţări vecine, a anunţat ministerul bulgar într-un comunicat de presă, relatează BTA.

Programul se va concentra pe dezvoltarea economică a regiunilor de frontieră şi pe măsuri de creştere economică şi asistenţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

BCE: Croația și Bulgaria pot intra în anticamera zonei euro în 2020

Nikolova a afirmat că sunt pregătite două proiecte strategice. Unul se referă la un studiu de fezabilitate pentru noi poduri şi facilităţi portuare de-a lungul porţiunii româno-bulgare a Dunării. Celălalt proiect vizează dezvoltarea traseului de ciclism EuroVelo 6, care este susţinut de municipalităţile riverane fluviului.

Avramova şi ambasadorul Gâlea au remarcat relaţiile bune dintre Ministerul bulgar şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România şi buna colaborare bilaterală în domeniul dezvoltării regionale şi al transporturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel