Cooperare Ungaria-Turcia în idustria apărării

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Palkovics László
Palkovics László
Ministrul ungar al tehnologiei şi industriei, László Palkovics, a purtat discuţii la Ankara cu ministrul turc al industriei şi tehnologiei, Mustafa Varank, cu privire la o cooperare între cele două ţări, în domeniul industriei militare.

László Palkovics a spus că Ungaria a decis să producă diverse echipamente militare chiar în țară, dar cu implicarea unor parteneri tehnologici străini. Unul dintre cele mai semnificative proiecte este acela al lansării producţiei de autovehicule de luptă blindate cu tracţiune integrală, care ar putea începe în luna octombrie. Luni s-a discutat şi despre condiţiile tehnologice ale acestui subiect, a relatat ministrul maghiar.

Cei doi oficiali au vorbit, de asemenea, şi despre modul în care poate fi dezvoltată şi extinsă cooperarea în domeniul industriei militare, pentru ca aceasta să includă şi echipamente militare în producerea cărora Turcia se află pe un loc fruntaş. Astfel de echipamente militare sunt, printre altele, dronele, dispozitivele de zbor autonome sau armamentul de pe acestea, respectiv armurile. Potrivit planurilor, o societate mixtă din Ungaria va începe producţia acestor echipamente în oraşul maghiar Kaposvár, notează MTI.

Potrivit ministrului, un alt subiect important al negocierilor de la Ankara a fost cel al energiei. Industria energetică a Turciei este una puternică; ministrul a menţionat, ca exemplu, panourile solare şi alte componente care au legătură cu reţelele electrice. Se doreşte convingerea unor companii turceşti ca acestea să producă în Ungaria astfel de componente şi panouri solare în Ungaria, a explicat Palkovics.

László Palkovics a anunţat, de asemenea, că negocierile actuale sunt unele care pregătesc şi reuniunea comitetului economic mixt Turcia-Ungaria, care va avea loc în luna decembrie, la Budapesta, cu participarea unor oameni de afaceri turci.

Ratingului datoriei Ungariei, revizuit de la stabil la negativ

S&P Global Ratings a revizuit perspectiva ratingului datoriei Ungariei de la stabilă la negativă. Agenția internațională de rating de credit a confirmat ratingul "BBB/A-2" de calitate "investment-grade" pentru datoriile suverane pe termen scurt și lung ale Ungariei în monedă națională și străină.

Potrivit S&P Global Ratings, modificarea perspectivei ratingului, anunțată vineri seară la Londra, este justificată de riscurile externe, printre care o posibilă reducere a plăților UE și o potențială scădere a intrărilor de gaze naturale, care ar putea afecta perspectivele de creștere ale economiei ungare și pune în pericol consolidarea fiscală după epidemia de coronavirus.

În plus, inflația în creștere a salariilor și a prețurilor, un curs de schimb volatil al forintului și presiunile în creștere asupra costurilor de împrumut ar putea, de asemenea, să limiteze flexibilitatea politicii guvernului, potrivit S&P.

Potrivit firmei, o perspectivă negativă înseamnă că există cel puțin o treime din șansele ca ratingul suveran al Ungariei să fie retrogradat în următorii doi ani, în cazul în care profilul economic și fiscal al Ungariei se deteriorează semnificativ mai mult decât previziunile de bază ale S&P Global Ratings.

Potrivit analizei agenției de rating, ratingul datoriei Ungariei s-ar putea deteriora, de exemplu, dacă plățile Uniunii Europene vor fi întârziate semnificativ sau reduse sever sau dacă aprovizionarea cu energie a țării va fi redusă substanțial, în special având în vedere dependența ridicată a Ungariei de importurile din Rusia.

S&P Global Ratings afirmă că ambele evoluții ar putea slăbi semnificativ perspectivele economice ale Ungariei și, în consecință, guvernul s-ar putea abate de la actuala sa strategie de consolidare fiscală.

Cu toate acestea, firma a precizat că ar putea să îmbunătățească perspectiva ratingului datoriei Ungariei la stabil dacă presiunile externe rămân controlabile, permițând redresarea creșterii economice și îmbunătățirea rezultatelor fiscale în perioada de prognoză a S&P până în 2025. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel