Coronavirus: Cercetătorii spun că incubația durează 5 zile

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Vaslui: Cetățenii sunt obligați să iasă din case doar cu măști
Vaslui: Cetățenii sunt obligați să iasă din case doar cu măști
În timp ce câteva milioane de persoane sunt în carantină în lumea întreagă, un nou studiu precizează că durata de incubație a Covid-19 este în medie de 5 zile. Însă 1% din cazuri scapă acestei reguli, scrie Science et Vie .

Studiul care a fost pus la punct de cercetători americani spune că durata de incubație este în medie de 5,1 zile, ajustând astfel aprecierile anterioare conform cărora această perioadă era una foarte vagă, de la o zi până la 14 zile.

Reamintim că acesta este timpul dintre contaminare și apariția primelor simptome și, prin urmare, perioada în care o persoană infectată îi poate contamina pe cei din jurul său fără să știe acest lucru.

Prin comparație, această durată este similară cu cea a SARS 2003 dar mai mare decât cea a gripei, care este în medie între 24 și 48 de ore.

Coronavirus. Ungaria va declara situație de urgență

Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetătorii americani au analizat 181 de cazuri raportate în diferite țări (în afara provinciei Hubei) între 4 ianuarie și 24 februarie. Aceste persoane au călătorit provicnia chineză sau sau au fost în contact cu persoane care au vizitat picentrul epidemiei.

Cercetătorii au observat apoi că 95% din cazuri ar fi dezvoltat simptome între 4,5 și 5,8 zile și 97,5% din cazuri în 11,5 zile de la contaminare. Dacă această perioadă de incubație se dovedește a fi puțin mai scurtă decât cea estimată anterior, există încă foarte puține persoane care manifestă simptome încă din primele două zile (mai puțin de 2,5% din cazuri, conform studiu).

Aceste date merg într-o direcție destul de încurajatoare: cele 14 zile de carantină sunt suficiente pentru a detecta și izola pacienții. Cu toate acestea, cercetătorii estimează că din fiecare 10.000 de persoane infectate, 101 ar dezvolta simptome după 14 zile. Prin urmare, acești indivizi ar putea ieși din două săptămâni de carantină fără a fi considerați bolnavi dar încă purtând virusul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel